5 ani de când sunt mamă

5 ani de când sunt mamă

Micuța mea copil mare a împlinit 5 ani. E o mână de om, vorbăreață, cu poftă de cunoaștere, cu tot mai multe provocări. E grijulie cu fratele ei, dar are și momente de gelozie. Gelozie exprimată prin faptul că vrea să adoarmă în brațele mele, deși asta nu se poate având în vedere că Andrei adoarme la pieptul meu, iar noi încercam să îi punem la culcare pe amândoi o dată.

citește mai mult…

Viața cu Andrei

Viața cu Andrei

Despre mezinul familiei nu prea am scris. Zilele au trecut mult prea repede parcă, iar vreme de blog nu am mai găsit. Poate nici chef de scris nu am avut. Bebe Andrei are deja un an și aproape jumătate și e un năzdrăvan fără astâmpăr. Tare aș vrea să știu ce o fi în căpșorul lui când se plimbă de colo-colo prin casă, când scoate tot ce prinde de prin dulapuri.

Dragoste cu năbădăi

Și parcă aș vrea să opresc timpul în loc când îmi văd cei doi copii ținându-se de mână, când îi văd că se joacă împreună, când se aleargă prin casă. Nu se întâmplă pentru mult timp asta, ce-i drept. Andrei cam dă cu bățul în baltă, cum se spune, face ce face și strică feng shui-ul. E o dragoste cu năbădăi între ei doi. Andrei o trage pe soră-sa de păr, de rămâne cu un smoc între degețele. Ba dă să muște, ba îi ia jucăriile Ștefaniei, ba îi stinge becul (am zis doar că Alin a montat în toate camerele întrerupătoare pe bază de baterii la nivelul la care pot ajunge și copiii). Acum se aud râsetele lor, iar în momentul următor se țipă, se trântesc lucruri.

Andrei e cel repezit, nerăbdător. De parcă ar fi un băiețel de aproape 18 luni 🙂 E cel care trage de lucrurile surorii lui, iar ea, în funcție de toane, are o răbdare incredibilă sau se plânge de lucruri care nouă, adulților, ni se par prea banale. Trebuie să ai strategii de mediator în unele cazuri. Desigur, Ștefania e uneori geloasă, nu la modul declarat, dar se manifestă. Chiar dacă uneori e dificilă, încerc să o înțeleg. I s-au mai estompat pornirile, dar vrea și ea în brațe, vrea și ea să stea în scaunul lui Andrei, vrea să îi facem și ei ceva ce îi facem lui Andrei. E normal, până la urmă. Nici nu cred că suntem noi genul de părinți care am ținut-o la distanță de la venirea lui Andrei. Mai greu e când se adună emoțiile și la noi și la ea.

Nu doar o dată ne-a spus Ștefania că e bucuroasă că îl are frățior pe Andrei. E plăcut să îi vezi cum se îmbrățișează, chiar dacă în secunda următoare Ștefania este împinsă de micul gărgărel. Micuța fetiță chiar ne-a spus că nu o să îl lovească pe fratele ei, chiar dacă îi mai vine să facă asta câteodată. Draga de ea știe că l-ar durea și nu vrea să îi facă rău. Dă dovadă de gândire matură, ce pot să zic, chiar dacă în inocența ei își dorește „măcar un unicorn”.


Cea mai bună pâine

Cea mai bună pâine

Las și eu rețeta asta de pâine aici.

  • 150 ml lapte
  • 30-40 ml iaurt
  • 30 g unt topit
  • 1 ou
  • 1/2 plic drojdie uscată
  • Făină cât cuprinde (vreo 350g)
  • Un praf de sare
  • 1 lingură ulei de măsline
  • Opțional: mix de semințe uscate puse la hidratat, mac

citește mai mult…

Sunt cea mai rea mamă

Sunt cea mai rea mamă

Am ajuns și acest moment. Copila mea mi-a spus că sunt cea mai rea mamă. Asta pentru că nu i-am adus ceva de mâncare (biscuiți, covrig sau alte asemenea) în parc. Știam că va veni și acest moment.

citește mai mult…

Părințeala cu doi copii

Deja au trecut opt luni de când avem un membru nou în familie. A fost suficient timp să ne acomodăm unul cu altul. Cum e să ai doi copii? Ca atunci când nu ai doar unul. Obositor uneori, copleșitor, imprevizibil. Dar am avut noroc de un bebe care doarme bine noaptea, doar cu câteva treziri pentru supt, în mare parte. Ștefania s-a obișnuit cu Andrei, deja spune că mai vrea o surioară :)) Asta ca Andrei să aibă două surori, spune ea.

Andrei e un bebe minunat, foarte energic și ne solicită atenția. Cred că am uitat cum era când Ștefania era de vârsta lui și mă mai uit pe fotografiile de când era ea mică să îi văd evoluția. Bebe Andrei e la etapa în care îi place să stea în picioare, trage de tot ce prinde, se trage ca să se poată ridica, dar picioarele lui nu îi sunt încă stabile. E o perioadă în care e destul de agitat. Se suprasolicită singur, iar de oboseală nici nu prea poate să adoarmă uneori. E așa mândru de el când reușește să se prindă de ceva să stea în picioare. Începe să meargă și el de-a bușilea, dar se târăște mai mult. Are deja nouă kilograme, patru dinți ieșiti, primele două căzături din pat și o buză spartă. De ultimele doua reușite nu sunt mândră, dar așa e viața, mai ai și greutăți. Andrei le-a avut din plin încă din primele zile. A și avut câteva răceli. În decembrie-ianuarie a fost într-o răceală continuă, de abia am scos-o la liman cu o plasă de siropele, picături și aerosoli. Și uleiuri esențiale. Își face și el imunitatea, iar Ștefania îl ajută.

Pe la 6 luni și jumătate am început și diversificarea alimentației lui Andrei. Am așteptat să stea bine în șezut și să fie interesat de mâncare. Și parcă tot mi s-a părut că a fost prea devreme. Scotea mâncarea afară din gură cu limba. Acum pot să spun că gustă și el câte ceva. Cât mai bagă el în guriță, cât îi mai dau eu, se vede câte ceva în scutec. A reacționat bine până acum, dar mai avem multe alimente de introdus în alimentația lui. Țiți rămâne preferată pentru el, și parcă chiar îl aud cum spune câte un „titi”. Poate doar mi se pare. Dar rânjește când aude cuvântul țiți.

Cum spuneam, ne-am obișnuit să fim patru. Ștefania își iubește fratele, vrea să îl țină în brațe, e atentă cu el, grijulie, îl supraveghează dacă o rog, nu lasă jucării mici în calea lui. Are și ea nevoie de brațele noastre, de atenția noastră și uneori ne solicită mai mult răbdarea și empatia. Dar e emoționant pentru mine să văd bucuria din ochii lui Andrei când își vede surioara, cum vrea în unele dimineți să ajungă la Ștefania după ce se trezește. Copila cere să îl țină în brațe, să îi dea ea să mănănce, să stea lângă el. Nu e totul mereu roz. E chiar epuizant, dezordonat, dar nu le putem avea pe toate. În zilele în care Ștefania nu e la grădiniță, caut să aibă somnul de prânz împreuna. Vreo 30 de minute așa, că doar atât e repriza de somn a lui Andrei. Dar e o jumătate de oră în care am timp să fac ce vreau eu sau ce trebuie, în rest printre picături. Au fost și vacanțele în care am stat acasă împreună cu amândoi, am ieșit în parc, la supermarket și am supraviețuit. Deși credeam că e spre imposibil să ies cu amândoi. Dar noroc și cu sistemele de purtare. Noroc și că am ajutor, Andei a început să stea mai mult timp fără mine, poate să mai iasă Alin cu el pe afară.

4 ani de Ștefania

4 ani de Ștefania

Patru ani în care am râs, am plâns, m-am bucurat de cum a crescut, m-a durut când pe ea a durut-o. Patru ani în care am trecut prin toate emoțiile posibile, în care am trăit minunea de a fi mamă în fiecare zi, în care am învățat să mă bucur de lucrurile mărunte. Au fost patru ani plini de învățăminte, de mulțumiri, dar și de regrete. Iar Ștefania a știut să ne facă mândri.

citește mai mult…

Ștefania din nou la grupa mică

Ștefania merge din nou la grupa mică. După cum am mai spus în alt articol, copila a fost anul trecut, înainte să împlinească 3 ani, la grădiniță. Eu spun că a făcut față cu bine. Vorbea bine, nu mai avea de luni bune scutec (la grădiniță a avut un singur accident atunci, probabil așa au fost circumstanțele), dar ajungea cam greu să se așeze singură pe vasul de toaletă, se descurca să mănânce singură (dar îi plăcea să fie hrănită de doamnele educatoare, iar ele aveau răbdare să facă asta).

Din păcate, în toamnă a trebuit să îi schimbăm grădinița. Asta pentru că, grădinița la care mergea Ștefania era mai departe, la 2 stații de autobuz plus încă ceva de mers pe jos (dimineața o duceam în brațe uneori, chiar însărcinată fiind, îmi spunea că o dor picioarele), iar o dată cu venirea lui Andrei a trebuit să ne reorganizăm. Ar fi fost un pic greu cu trezirea mai devreme dimineață, cu scosul bebelușului afară indiferent de vreme. Am considerat că era prea obositor pentru toți. Așa că am trecut la grădinița din cartierul în care stăm. 

(mai mult…)
Mesaj către mine însămi

Mesaj către mine însămi

Poate părea greu la început. Puiul de om are nevoie de tine, să te simtă aproape. Nu are nevoi prea mari: doar să fii acolo lângă el, să îl hrănești, să îl iubești, să îl speli. Vrea să simtă iubirea ta, căldura ta, brațele tale, locul unde se simte în siguranță. Are nevoie să fii prezentă, să îl ții în brațe. Dar nu va fi mereu așa. Uite la copila mare care acum zburdă ca o căpriță în căutare de noi prieteni și joacă. El, în schimb, își rotește capul curios în jur, dă haotic din mâini și din picioare, regurgitează muuult, și obosește repede. Tu ești lumea lui. Vrea să fii acolo inclusiv când doarme.

citește mai mult…

O lună de când suntem patru

O lună de când suntem patru

Astăzi e despre tine micuțul meu! Despre cum ai venit tu în viața noastră, să ne completezi familia. Am știut că mai vreau un copil, pe cât se poate un băiat, la scurt timp după ce am născut-o pe Ștefania. Și uite, că pe 28 august ai decis că e momentul să fii lângă noi, să fii o ființă distinctă de mine. Puțin cam devreme, dacă m-ai fi întrebat. Nu te-ai lăsat. Ai vrut să intri și tu în rândul sărbătoriților familiei din luna august. Adică de ce te-am sărbători pe tine în septembrie, când mama ta și tatăl tău sunt născuți în august, când aniversarea căsătoriei lor este în august?!? Dar atunci ai fost tu pregătit să vii pe lume.  citește mai mult…

Mai pot puțin

Oare așa era și când eram însărcinată cu Ștefania? Pe ultima sută de metri să simt că nu mai pot, să nu mai am răbdare, stare, să mă enervez prea repede.  citește mai mult…

Numărătoarea finală

Numărătoarea finală

Știți bancul ăla cu soțul  care vrea să ascundă ciocolata de soția însărcinată și o pune pe jos ca ea să nu ajungă? Am cam ajuns și eu acolo. Sunt ultimele săptămâni pe care le avem în trei. Sarcina a ajuns la 36 săptămâni și cândva pe la începutul lunii septembrie (sper nu cu mult mai devreme) o să îl avem în brațe pe Andrei. Îl așteptăm cu drag și cu speranța că va fi bine, într-un fel sau altul. Sunt ultimele zile pe care le petrec cu Ștefania, zile în care îmi fac programul după ea. Nu pot să cred că micuța mea va fi sora cea mare, draga de ea. Din păcate, însă, oboseala și căldura încep să își spună cuvântul și am ajuns la fundul sacului cu răbdare, iar de multe ori ajung să o reped pe Ștefania, fără să mă pot controla. Dar îmi pare așa de rău când o văd apoi supărată, cu lacrimi în ochi și o aud că mă întreabă de sunt nervoasă sau îmi spune că e supărată pentru că am țipat la ea.  citește mai mult…

Îl așteptăm pe Andrei

Îl așteptăm pe Andrei

În viața ajungem să facem tot felul de alegeri. Alegeri mai importante sau mai puțin importante. De la cum te îmbraci azi sau ce vei mânca până la dacă să te căsătorești sau nu. Alegeri care, sperăm noi, să fie cele mai bune. Printre altele, noi am ales să ne mărim familia. Să fim patru. O cifră magică, sperăm noi. Mi-am dorit să am doi copii, să fie fată și băiat, să se joace împreună, să fie cei mai buni prieteni. Așa că O SĂ AVEM UN ANDREI! La început m-a speriat când am aflat că în pântecele mele crește un băiat. Deodată nu mă mai vedeam în postura de mamă de băiat. Am început să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut perechea, cum spun unii.  citește mai mult…