Cum am cunoscut-o pe Stefania
Eram dupa un travaliu extrem de scurt, plina de incredere in mine si bucuroasa ca in sfarsit o voi tine in brate pe chiriasa din burtica… Si am vazut-o. Imi amintesc ca prin vis momentul ala. Era un pui de om cu fata rozalie, cu nasul putin turtit, era dolofana. Am intins bratele, am luat-o si am simtit-o atat de firava, de neajutorata. As fi vrut sa am parte de „ora magica”, dar protocolul prevedea altceva. Asa ca o vedeam doar cum o curata, apoi au dus-o in timp ce eu am ramas, iar doctorita isi continua treaba cu mine. Nu vedeam ora sa o tin din nou in brate, sa o privesc mai bine, sa ii spun ca o iubesc! Daca nasterea am perceput-o ca fiind usoara, cusatura de dupa mi s-a parut un calvar. Durerea imi era amplificata de nerabdare.
(mai mult…)
Comentarii recente