image

Eram dupa un travaliu extrem de scurt, plina de incredere in mine si bucuroasa ca in sfarsit o voi tine in brate pe chiriasa din burtica… Si am vazut-o. Imi amintesc ca prin vis momentul ala. Era un pui de om cu fata rozalie, cu nasul putin turtit, era dolofana. Am intins bratele, am luat-o si am simtit-o atat de firava, de neajutorata. As fi vrut sa am parte de „ora magica”, dar protocolul prevedea altceva. Asa ca o vedeam doar cum o curata, apoi au dus-o in timp ce eu am ramas, iar doctorita isi continua treaba cu mine. Nu vedeam ora sa o tin din nou in brate, sa o privesc mai bine, sa ii spun ca o iubesc! Daca nasterea am perceput-o ca fiind usoara, cusatura de dupa mi s-a parut un calvar. Durerea imi era amplificata de nerabdare.

Si apoi, in sfarsit, dupa vreo 3 ore, am coborat in salonul in care aveam sa stau pentru urmatoarele zile. Cand mi-am vazut din nou micuta era facuta sarmaluta. Era cel mai frumos bebelus! Si imi parea si cea marisoara din salonul ala de nou-nascuti. Da, 3800 g la constitutia mea, dupa un travaliu de doar vreo 2 ore. Am avut parte de multe fete mirate.
Primele zile cu ea, in spital, mi s-au parut dificile, sincer. Pe de o parte era ea, „jucaria” noua pe care trebuia sa o invat cum functioneaza, pe de alta parte eram eu, cu durerea si recuperarea mea. Dar,  Alin a fost acolo, langa mine. Altfel, nu stiu cum suportam…
Si a venit si sambata, ziua plecarii acasa. Bucurie mare ca vom fi doar noi 3, fara atatea halate care iti dadeau sfaturi in mare parte contradictorii de cum trebuie ingrijit micul bot. Si am plecat!
Primele zile cu mogaldeata acasa nu au fost usoare. Cu suptul era greu, cu somnul si mai greu. Citeam ca un nou-nascut doarme 20 de ore pe zi. In ce lume oare? Ca micuta mea parca doar motaia, nu dormea. Ma simteam sleita in primele zile. Dar au trecut. Acum ma bucur ca o am langa mine pe Stefania, ca o tin on brate si mi se pare o minune de copil. E incredibil cum e facut corpul uman sa functioneze!