Nu, nu ma plictisesc! Cum ai putea sa te plictisesti acasa cand ai permanent un suflet care nu te lasa sa te plictisesti? Nu imi ajunge timpul sa o privesc cum creste, sa ma minunez de acest pui de om, de evolutia sa. Iar restul timpului il rezerv pentru proiectele mele (asa cum le numeste Alin). Si daca imi mai ramane ceva timp intre alaptat, schimbat scutece, giugiulit papusa vie mai fac si unele chestii de-ale casei. Recunosc, mai trag uneori si cate un pui de somn. Cine se mai gandeste la dus, manichiura, epilat, uneori chiar pranz? Si zau ca nu regret nimic!

image

In perioada cat voi sta in concediu cu micuta mea am de gand sa-i dedic tot timpul meu, sa o tin in brate atat cat vrea ea, sa o port peste tot cu mine. Da, la inceput a fost greu pana ne-am obisnuit, dar acum n-as schimba aceasta perioada cu nimic. E prea frumos! E frumos sa imi vad fetita la piept cum se hraneste si ma priveste, e frumos sa ii vad zambetul minunat si sa ii aud gangurelile, e frumos sa o vad cum adoarme, cum tresare, cum „pedaleaza”, cum sta pe pieptul meu si isi ridica caputul sa priveasca in jur. Fiecare zi aduce ceva nou. Da, mai si plange. E un copil absolut normal, care invata sa comunice cu noi si nu ii vad plansul ca pe ceva enervant (poate doar ceva stresant uneori in incercarea de a deslusi motivul. Dar dam vina pe infricosatorii colici, pentru ca altceva nu pare sa o supere). Ii vorbim pentru ca eu si Alin consideram ca ne intelege, aude si vede. Chiar e amuzant uneori modul in care raspunde la stimuli sau cum reactioneaza cand vorbim despre ea. Da, stim cat de cat cum se dezvolta un bebe de varsta ei, dar ne place sa o observam in modul asta pe Stefania, sa ne imaginam cam cum ar gandi ea. Pana acum totul e bine si frumos!
Sunt constienta de ceea ce urmeaza, stiu ca vor urma perioade mai grele, dar cu putina informare, rabdare, comunicare si intelegere vom trece peste.