Iacătă se împlinesc patru luni de la nașterea Ștefaniei. Fiecare zi aduce ceva nou atât pentru ea, cât și pentru noi.
Ei bine, în astea patru luni am învățat multe chestii și ohoho câte mai urmează să învăț.

  • Am învățat că nu există părinte perfect. Poți doar să încerci să fii un părinte cât mai bun pentru copilul tău. Fiecare își crește copilul așa cum crede de cuviință. Nu poți judeca un tată/o mamă pentru modul cum își educă puiul.
  • Am învățat să îmi țin departe mâinile și gura de fățuca drăgălașă și de mâinile pufoase ale unui bebeluș care nu este al meu. Asta în ciuda tentațiilor. Trebuie să mai menționez de sistemul imunitar gingaș al unui bebeluș, de pielea fină sau de mâinile molfăite?
  • Am învățat că fiecare copil e diferit. Fiecare copil are ritmul lui de creștere, de dezvoltare și nu pot face comparații între copilul x si copilul y. Pot, eventual, să fac o medie.
  • Am învățat că nu trebuie să îmi pese de ceea ce cred alții despre modul cum îmi cresc eu copilul. Am devenit aproape imună la acele vorbe care nu își au rostul în autobuz sau pe stradă,  de genul: „Vai mamă, da’ ce subțire e imbrăcat”, „Pune-i căciuliță că o trage curentul!”, „Cum îl ții acolo legat de tine? Nu se sufocă? Dar coloana îi stă bine așa?”, „Nu o mai ține atâta în brațe că se învață așa”, „Cum? Îi dai doar lapte? Nici măcar apă sau ceai?”
  • Am învățat că nevoile unui nou-născut sunt atât de simple. Brațele și pieptul mamei nu pot fi înlocuite cu nimic!
  • Am învățat că faptul că ai crescut 2, 3, 5 copii nu te face un părinte mai bun decât alții. Cu experiență, da, dar asta nu înseamnă că îți dă dreptul să dai sfaturi de alea că „știi tu cum e mai bine”. Desigur sfaturile sunt binevenite, dar nu te simți ofensat(ă) dacă prefer să trec informația prin filtrul propriu înainte de a face așa cum spui tu,  pe considerentul că fiecare copil e diferit. În plus, eu sunt responsabilă de fiecare decizie pe care o iau legat de creșterea Ștefaniei.
  • Am învățat să nu am așteptări prea multe de la Ștefania. Nici acum și nici când va crește. Adică să nu mă aștept să înceapă să meargă sau să vorbească când vreau eu și nici să adoarmă când îmi este mie somn.
  • Am învățat că orice copil este om. Adica are și el opiniile lui, ideile lui, nervii lui, dorințele lui. Ștefania are deja plăcerile ei. Dacă vrea să fie ținută în brațe îmi arată asta. La fel și dacă nu vrea.
  • Am învățat să nu mă plâng. Da, sunt și vor fi perioade și mai dificile în creșterea unui copil. Dar cui îi pasă? Lasă, „trebuie să simți că ai copil”. De parcă trebuie să îl simți numai la greu. Știu că nici „înainte” nu era ușor, dar să aud ce bine e acum că avem pempărși, că stăm doi ani acasă în CONCEDIU mă face să…zâmbesc și mă abțin de la comentarii.
  • Am învățat să nu comentez și să nu insist dacă o mamă îmi spune frumos să nu îi legăn pruncul, să nu îi pun mâna pe față sau mai știu eu ce altă dorință.
  • Am învățat că nu există iubire mai mare decât cea pe care o poți avea pentru copilul tău. Da, e diferit de orice altă iubire, dar nu se compară, nu sunt cuvinte pentru a explica, doar se simte.

image