Ce se poate face într-o zi de 8 septembrie, când vremea pare să fie tot mai puțin prietenoasă cu hainele subțiri? Pozeee. Așa că apelăm la Bogdan, iar el spune DA.
Textul de mai jos e o închipuire a poveștii spuse de Ștefania după cele trăite. Când mă uitam la fotografii, în minte îmi și curgeau cuvintele pe care le-ar spune Ștefania dacă ar putea vorbi. Mulțumim, Bogdan! Fotografiile sunt superbe.
Să vedeți lucru ciudat în după-amiaza asta. Mă trezesc eu frumușel după un somn bun și o văd pe mama cum caută de zor în dulapul meu cu haine. Mă întreb ce are de gând că prea e cu zâmbetul pe buze. Și o văd cum vine spre mine și începe să mă îmbrace cu un soi de rochie la care tot am văzut că a lucrat ea zilele trecute. A, uite am și bentiță! Hm, oare ce pune la cale de mă gătește așa?
Și apoi a venit un nene tare simpatic cu un aparat în mână. Mda, ce pot sa zic, să vedem ce urmează! Nu știu de ce se tot strâmbă amândoi la mine. Ar trebui să vă fac o poză să vedeți ce fețe aveți. :))
Hai să vă zâmbesc că sunteți simpatici.
Acum că m-ați fotografiat din toate unghiurile ce mai facem? Mergem la plimbare!!!
Așa, și deci îl luam și pe tata de la serviciu și mergem împreuna în parc. Hehe, i-am făcut o surpriză lui tati, nu știa planul.
Serios, tati, chiar pot să o trag de păr pe mama? De când tot aștept! Spera că scapă dacă se tunde mai scurt, dar știam eu că tu mă ajuți mereu.
Stai, tati, lasă-mă cu pupicii tăi aici. Ne vede lumea.
Perfect! Acum au tăbărât amândoi pe mine.
Ce-mi place locul ăsta, cu mulți copaci și iarbă. Vin des aici, dar acum îmi place că pot să pun mâna pe iarbă, să o rup, poate scap și pot și să o gust.
Nu, nu pot. Prea sunt toți cu ochii pe mine. Chiar și nenea ăla cu aparatul lui.
Hei, ce fac ăștia doi????
Hai, mami, lasă. Chiar mă faci să râd.
Sunt atentă la tine, dar eu mă tot gândesc unde mergem. Că parcă îmi e cam somn…
Așa, gata, pot să dorm. Știu că voi sunteți la o prăjitură, dar nu-mi pasă. M-ați obosit de tot cu pozele voastre.
Serios? Gata? Mergem acasă?
Mulțumesc, Bogdan! Mi-a plăcut ziua asta. Am putea să mai repetăm și altă dată!
O sedinta foto de nota 10,pupici Stefi.