… să stau așa să o privesc în cele câteva minute pe care le petrece singură cu vreo jucărie în mână, să nu fac nimic. Doar să mă uit la ea și să mulțumesc Cerului pentru darul divin. Apoi o văd cum mă caută cu privirea și dă semne că mă vrea lângă ea, să îi vorbesc, să mă joc cu ea, să o țin în brațe. O iau în brațe, mă studiază atent, apoi analizează ce e prin jur.

Asta în timp ce eu îmi doresc să stea o veșnicie în brațe, să îi simt căldura, mirosul și să simt că are nevoie de mine, că eu sunt legătura ei cu Universul. Dar nu va fi așa, știu că va veni ziua în care nu va mai vrea să stea în brațe, va căuta să exploreze, va avea lumea ei, în timp ce brațele mele vor fi goale. Știu că va veni ziua în care nu va mai dormi la și pe pieptul meu. N-o să mă mai pot bucura de trupul ei abia trezit care se lipește de mine.
Mă bucur cât mai pot de gângurelile ei, de cum vorbește ea pe limba ei și face balonașe din propria-i salivă. Iar când îi văd zâmbetul cu dințișorul ăla abia ivit mă topesc ușor.
E perfectă așa cum e ea, nu puteam să am un copil mai minunat.

image