Înainte să vină Ștefania pe lume, nici nu îmi păsa cât dorm. Uneori adormeam în timpul vreunui film și dormeam neîntoarsă în timp ce Alin continua să se uite la film, ba chiar se mai și foia prin cameră. Ei bine, de vreo 9 luni lucrurile s-au schimbat.

Mi-e dor uneori de un somn lung. Doar uneori.
Cred că orice părinte resimte lipsa somnului la un moment dat. Eu am noroc că am un copil liniștit și nu e prea agitat noaptea. De fapt, atâtea persoane mi-au spus că am un copil cuminte, încât am ajuns să cred și eu asta.
Mai ales de când doarme cu noi în pat nici nu mai știu de câte ori se trezește în timpul nopții. Să fie de vreo 3-4 ori, în medie. Dar până să ne stabilizăm așa, am avut de experimentat, ca să spun așa.
Păi, când am ieșit din maternitate, am pregătit landoul. Doar nu era să o pun în pătuțul ei care mi se părea imens și rece pentru boțul de om. Așa că am pus-o în landou și landoul în pat. Între mine și Alin. Așa ca să fie aproape de noi amândoi. Apoi ne-am dat seama că ar trebui să fie pus la o margine a patului, la perete, să fiu eu aproape de ea, iar Alin să se odihnească. Că nah, serviciu a doua zi. Deși se mai trezea și el și mai schimba câte un scutec. Ei, dar cum micuța se tot foia și nu dormea o puneam lângă mine pe pat ca să doarmă mai bine. Ca în filmele cu ăia: eu, Alin, Ștefania cu brațele pe lângă cap și landoul. După vreo 2 săptămâni ne-a dat prin cap să mutăm landoul pe o masă lângă pat. Ștefania avea un somn destul de agitat. Până am stins veioza și am bagat-o în sacul ei de dormit. S-a simțit diferența. I-am observat cât de cât un tipar de somn. Se culca pe la 9-10 seara și dormea până pe la 6-7. Se mai trezea în jur de ora 2, apoi la 4 și la 5. Obișnuită să dorm mult și bine, pândeam somnul ei ca să mă odihnesc și eu.
În primele săptămâni aveam un caiet lângă mine, unde îmi notam mereu: la ce ore se trezește, când mănâncă, cât doarme, când îi schimb scutecul. Doar-doar observ vreun tipar. Dar am renunțat când am văzut cât de obositor și stresant e.
Ei, Ștefania a dormit în landou până pe la 4 luni. Apoi a venit timpul, ziceam eu, să o mut în pătuțul ei, atât de drag mie. Nu am ținut morțiș să doarmă în patul ei, nu am lăsat-o să plângă ca să se învețe, nu o lăsam să adoarmă singură. Adormea în brațe, la piept, apoi o puneam în pătuț. Am vrut doar sã aibă spațiul ei, să se bucure de caruselul de deasupra capului (apropo, ăsta a căzut cumva peste ea într-o seară), de lenjeria frumoasă. Naiva de mine nu știa ce somn odihnitor aș fi avut dacă o țineam în pat, lângă mine. Mi se părea că se trezește prea des, adoarme greu înapoi. Așa că spre dimineață o aduceam lângă mine în pat. Așa am ținut-o până spre 6 luni ale ei, apoi patul ei a ajuns doar un spațiu în care să stea jucările și uneori chiar haine de-ale noastre atârnate. Așa că am strâns pătuțul, am pus salteaua pe jos și am transformat-o în loc de joacă pe timpul zilei. Și uite așa, am ajuns până azi și nu îmi pare rău că „am învățat-o” să doarmă cu noi în pat. E așa plăcut să îi simt căldura, să îi văd zâmbetul când se trezește dimineață lângă mine. Pot să îi răspund mai repede nevoilor în timpul nopții și să o opresc repede când o ia în patru labe spre căpătâiul patului. Acum adoarme seara în jur de ora 7-8, până pe la 6-7 dimineața.
Ziua încă are vreo 3 somnuri, în medie. Pe la 9, la 12 si pe la 3 după-amiaza. Doarme în reprize de câte 45 de minute. S-a întâmplat să doarmă chiar mai bine de o oră atunci când e pe pieptul meu. Nimic nu e bătut în cuie în programul ei. Dar privirea ei și starea irascibilă sunt semne că îi e somn. Uneori adoarme mai ușor, alteori mai greu, uneori ne uităm la film cu un sonor rezonabil și nu se trezește, alteori scap o foaie de hârtie pe jos și gata cu somnul ei.
Sigur o să mai fie schimbări în ceea ce privește somnul. Acum e doar începutul.

image