Se face curând anul de când sunt în concediu. Un an de când m-am oprit din ceea ce am făcut în ultimii trei ani. În ultima lună înainte să nasc, cât am stat acasă, nu făceam decât să mănânc, să încerc să dorm, să pierd vremea și să mă pregătesc pentru ceea ce va urma (vorba vine, cred că niciodată n-aș fi putut spune că sunt pregătită să fiu mamă cu tot ceea ce presupune asta). Apoi, ei bine, am lăsat totul deoparte ca să mă pot dedica ființei abia venită pe lume. Blogurile și alte site-uri de știri și evenimente au fost inlocuite de cele de parenting.

Înainte mă trezea dimineața alarma enervantă a telefonului, acum mă trezesc în gângureli de bebeluș.
Înainte beam cafeaua și făceam revista presei, acum îmi beau cafeaua și citesc articole de pe bloguri de mămici, studii ce țin de creșterea copilului.
Înainte vroiam să știu cine la ce minister e, cine ce instituție deconcentrată conduce, ce hotărâri și ordonanțe interesante se mai dau. Acum… Ei bine, acum s-au schimbat multe, nu mai sunt la curent cu noutățile, deși mă mai întreabă unii despre câte unele. Informațiile doar trec pe lângă urechile mele. N-am nici timp, nici chef de citit despre politicieni, accidente sau alte minuni de astea. Nu, nici să ascult nu mă mai atrage în ultima vreme. Mai sunt, însă, și excepții.
Mi-e dor de cum era înainte? Uneori. Am zile în care mi-e dor să pun întrebări și să mi se răspundă, să vorbesc cu un adult, să discut și despre altceva în afară de chestii legate de creșterea bebelușei.
Abia aștept ora 17 și weekendurile. Asta ca să fim toți trei acasă. Ce înseamnă o pauză pentru mine? Înseamnă un duș prelungit, câteva pagini citite dintr-o carte, minutele în care croșetez, momentele în care scriu și îmi adun gândurile. Sau un film văzut seara, după ce adoarme mândra, când stăm în altă cameră cu urechile ciulite la orice scâncet ce vine dinspre ea. Mă bucur că am lângă mine o persoană despre care pot spune că este cel mai bun prieten al meu, un soț excelent, un tată extraordinar. O persoană care mă răsfața, care se educă să fie mai bună, care vrea să mă degreveze.

image

Acum nu îmi mai imaginez viața fără Ștefania, nu aș putea să regret nimic. E totul. Da, pierd șirul zilelor săptămânii, zilele sunt un periplu între alăptat, scos copila la aer, făcut mâncare, pus copila la masă, adormit copila, strâns jucăriile împrăștiate. Cu unele modificări.
Nu știu cum va fi peste câteva luni, nu știu ce se va întâmpla când ea va împlini doi ani, nu mă gândesc încă la un alt serviciu (pe lângă cel actual, firește, 24/24, 7/7). Încă nu sunt pregătită să stau prea mult timp departe de ea, încă e prea mică.

image