Mă uitam astăzi pe ultima imagine pe care o am cu Ștefania în burtică. E de acum aproape 1 an: 14 ianuarie 2015. I se vede fața așa rotundă, năsucul turtit, buzele moi. Mi-e dor de ea în burtică.
Am aflat că sunt însărcinată pe 20 iunie 2014. O zi îmi întârziase menstruația, și cum de obicei venea foarte regulat, Alin a zis să facem un test de sarcină. Nu mi-a venit să cred când am văzut cele două liniuțe. Nu a trebuit să îl repet. Știam că e adevărat. Era într-o vineri dimineața și toată ziua am fost aeriană la serviciu. Am făcut calcule, știam data concepției: 8 iunie, de Rusalii, după ce ne-am întors din drumeția de la Aventura Parc-Sărata. Interesant, nu? Concepută de Rusalii, născută de Miercurea Cenușii, prima zi al Postului Mare și botezată de Paște. Ștefania e un copil mult dorit, știam că o s-o cheme așa cu mult timp înainte să fie în plan concret. Visasem că am o fetiță pe nume Ștefania. Și așa i-a rămas numele.

În perioada când am rămas însărcinată mergeam și la dentist. Doctorul trebuia să îmi facă o radiografie dentară. Noroc că m-a întrebat de planuri și am mai așteptat să fim siguri că pot face radiografia fără riscuri. Desigur nu am mai făcut. Plus avea de făcut anestezie pentru o măsea care mă deranja, dar am amânat. El a fost primul căruia eu și Alin i-am spus de sarcină.
Pe 1 iulie am fost la control și medicul mi-a confirmat sarcina. Era un punctuleț de 6 săptămâni, luând în calcul data ultimei menstruații.
Am avut o sarcină relativ ușoară, cu excepția primelor trei luni și jumătate când o țineam numai într-o greață. Fără poftă de mâncare, biscuiții, covrigeii și fructele mă salvau. Nu am avut pofte dintr-alea de să îmi trimit soțu’ în miez de noapte să îmi cumpere fistic sau să îmi aducă cireșe în noiembrie. De obicei, cumpăram destule chestii ca să am ce ronțăi. Și apoi am tot mâncat de am adunat vreo 18 kilograme în plus în timpul sarcinii. Iar la cele 42 ale mele, eram vizibil precum o minge.
Am mers cam în fiecare lună la control. Țin minte că aveam mari emoții de fiecare dată la ecografii și abia așteptam să o văd, să îi aud inimioara. Alin reușise să facă un soi de doppler din telefon și căști și încercam amândoi să ne dăm seama dacă e inimioara ei care se aude sau sunt mațele mele. Uneori se auzea de parcă aveam un delfin în burtă.
Primele lovituri ale copilei le-am simțit în septembrie, cam pe la 17 săptămâni. Nu a fost un bebeluș agitat în burtică. De multe ori mă chinuiam să o fac să se miște, poate aș fi reușit să surprind bine conturul unei mănuțe sau unui picioruș.
Am avut vreo două răceli destul de serioase în ultimul trimestru de sarcină cu febră înaltă.
În rest, Ștefania a fost liniștită. Am putut merge cât am fost însărcinată la mare, cu avionul în Italia în săptămâna 25-26, la Iași, Piatra Neamț, Slănic Moldova în ultimele două luni cu burtoiul.
Și apoi cât de drag îmi era să îi pregătesc lucrurile ei: păturele, pătuț și hăinuțe!
Ultima lună a fost ceva mai dificilă: mă mișcam greu că luasem proporții (degeaba se chinuia Alin să îmi spună că doar burta se vede), nopțile erau prea lungi, făceam vizite dese la baie.
Dar cum am mai spus, a fost o perioadă frumoasă și m-am bucurat să o trăiesc.

image