Gata! De azi am intrat în ultima lună din primul an de viață al Ștefaniei. 11 luni care au trecut și în care am încercat să mă bucur la maximum de bebelușa mea. Observ că e din ce în ce mai curioasă, trage de tot ce apucă, pândește dulapuri și sertare deschise ca să scoată de acolo ce prinde. Jucăriile o atrag cel mai mult atunci când sunt ordonate. În rest, trece pe lângă ele și își caută altceva de lucru, de cele mai multe ori. Pare că îi place mai mult să se joace cu noi decât cu jucării. E tare entuziasmată când privește pe geam, bate în el și salută oamenii și mașinile care trec. Se bucură când o țin de mănuțe ca să facă pași. Obosește repede și își lasa fundul jos. Dar ne fugărim în timp ce ea merge de-a bușilea. Apoi se mai ridică și face pași pe lângă pat sau dulap cât să ajungă unde are ea interes. Dacă chiar își propune ceva, reușește. Asta deși își arată frustrarea și încearcă să mă convingă prin țipete să o ajut. Uneori cedez când începe să devină prea serioasă. Dar și când reușește, îi sticlesc ochii, iar ea dă din cap triumfătoare. „Ha, am reușit singură”. Și asta cu bătutul din palme nu știu de unde a prins-o. Și e tare comică când dă din cap în semn de nu.
Ca activități, zilele astea ne jucăm cu paharele de plastic ( eu le stivuiesc, ea le împrăștie, dărămă turnul pe care îl fac), ne jucăm cu Clementoni, vorbim cu păpușile, îi citesc povești, scoate din coșul comorilor obiectele pe care le pun înauntru (le schimb periodic, de exemplu: dop pentru sticlă, carnețel cu o copertă pufoasă, lingură de lemn, rolă goală pentru scame, umeraș mic, burete, obiect croșetat. Ideea e să fie stimulată senzorial și așa își exersează și abilitățile de prindere și își îmbunătățește coordonarea mână-ochi-gură. Plus începe să prindă mai bine între degetul arătător și degetul mare)
Acum suntem la stadiul în care o învățăm să coboare singură din pat fără să cadă în cap. Mai avem puțin de lucrat, dar cred că trebuie să am și eu puțin mai multă încredere în ea că reușește singură fără să o tot înconjor cu mâinile când e la marginea patului. A reușit de câteva ori și poate în curând o să ne trezim seara cu ea lângă noi în sufragerie când credem că ea de fapt doarme.
Simte când atmosfera e tensionată și începe să fie agitată. S-a întâmplat de mai câteva ori chiar să înceapă să plângă.
Și-a scos un somn din timpul zilei și de asta e uneori mai moțocoasă spre seară și dă semne că ar vrea să adoarmă mai devreme decât de obicei. Și daca o pun la culcare pe la 7 seara, la 12 noaptea se trezește și are chef să se uite pe geam sau să coboare din pat.  Cu mâncarea nu au apărut modificări notabile. E ca vântul. Am observat că îi place să mănânce pâine acum. Mănâncă stând la noi în brațe. La scaunul de masă am renunțat de câteva luni. De când a învățat să se ridice în picioare numai asta făcea când o puneam la masă și stăteam cu grijă. Așa că am preferat să o ținem noi în brațe, iar ea profită și își bagă mâna în farfuriile noastre.
De vorbit, spune tot felul de sunete, încă nu reușim să ne dăm seama ce vrea să ne comunice 🙂
Și face niște mutrițe adorabile. De la un zâmbet în colțul gurii când e prinsă cu o activitate interesantă, la grimase când vreau să îi iau ceva din mână, iar ea se forțează să păstreze. Mai are momente când își țuguiază buzele și suflă puternic pe nas. Iar când râde zgomotos cu poftă de i se văd toți cei patru dințișori și gropița din obraz mă topesc de drag. Pare că o să îi mai iasă vreo 2 dințișori în curând.
Partea mai puțin plăcută e că ne pregătim de vaccin luna asta și stau tot cu teamă.

image