Pentru că prin scris mă relaxez, îmi pot aduna gândurile. Îmi place să îmi aștern gândurile pe hârtie, dar pentru că trăim într-o eră a tehnologiei și a vitezei mi se pare mai practic, mai actual și mai rapid un blog. Vreau ca experiența mea de părinte (a se citi trăirile) să rămână scrise. Nu îmi propun să dau sfaturi. Departe de mine acest gând. Nu spun că ar trebui să vă creșteți copilul într-un anume mod. Nu îmi permit.
Urmăresc multe bloguri de părinți și îmi place cum scriu. Sper să spună și alții același lucru despre mine. Mie îmi place să citesc despre experiența altor mămici și îmi prinde bine. Scriu despre ceea ce trăiesc zi de zi alături de copilă, scriu despre ceea ce îmi place și despre ceea ce nu îmi place.
Scriu pentru că asta am făcut în ultimii ani. De când am ieșit de pe ușa Facultății de Litere asta a fost principala mea activitate. Adică de vreo 4 ani și jumătate. Mi-a plăcut să scriu dintotdeauna. De la compunerile de la școală, apoi eseuri, la articole în revista cercetașilor și revista Bisericii, apoi la știri de televiziune. Șontâc-șontâc vreau să îmi îmbunătățesc abilitățile de scriere. Adică să scriu frumos, să ating corzi sensibile, să placă. Am nevoie de confirmare, de aprecieri, dar nu sunt avidă după așa ceva. Nu vreau sa supăr pe nimeni cu articolele mele, sper ca multe mămici să se regăsească în rândurile mele.
Scriu cu Ștefania în brațe, scriu în timpul somnului ei din timpul zilei sau seara după ce ea adoarme. E o plăcere care mă ține trează și nu îmi dă pace până nu îmi notez ideile. Scriu așa cum îmi curg gândurile.

image