Oricâte și orice fel de jucării i-am dat Ștefaniei nu a fost interesată prea mult de ele. Uneori nu face decât să le scoată de la locul lor și să le împrăștie. E curioasă de tot ce e nou, dar nu stă concentrată mult timp pe o activitate. O fi bine, o fi rău, nu mă pot pronunța. Eu încerc să văd ce o atrage mai mult.
Deci, cu ce ne ocupăm noi zilele?

1. Scos haine și alte chestii din dulap.  Uuu, cum le mai pândește să vadă dulapuri și sertare deschise… În rest, mai încearcă ea să le deschidă singură, dar nu are sorți de izbândă încă. Doar la unele sertare, dar și-a prins degetele de două ori și nu mai încearcă. E și asta o activitate. Vede, simte, miroase, gustă. Și se bucură de ceea ce găsește.

image

2. Clemmentoni. Pe astea le cară de colo-ncoace și le gustă. Nu se apucă de construit.

image

3. Turn din pahare de plastic. Adică eu fac turnul, ea îl distruge. Iar fața și râsul ei sunt priceless când ea îl dărămă, iar eu par a fi mirată.

4. Privit pe geam. Ooo, da, pare activitatea ei preferată. Bate în geam, îl linge, face din mână. Are și spectatori. Elevii din școala de peste drum se bulucesc la geam în pauză și îi fac din mână, dacă ea se nimerește la geam.

image

5. Joaca cu recipiente din plastic de mărimi diferite. Astea de intră una în alta sau se stivuiesc. La fel le dărămă, le împrăștie. Mai nou, bagă două câte două una în alta. Sau bagă o mingiuță în ele. Își dă seama că în unele încape mingea, în unele nu, din unele scoate mingea mai greu, din unele mai ușor.

image

6. Cutia permanenței. Ideea am preluat-o din metoda Montessori și am făcut-o eu din cutii de carton. Pentru un minut-două, Ștefania e interesată. Bagă mingea în gaură, vede că dispare, apoi apare iar. Cred că e util să își dea seama că obiectele nu dispar doar pentru că ea nu le mai vede. Plus își îmbunătățește abilitățile de concentrare și de motricitate fină.

image

7. Îi citesc povești. Urmărește imaginile, zâmbește, dă pagina. Tind să cred că îi place. Uneori nu termin de citit povestea că ea vrea să facă altceva, alteori dă semne că mai vrea să îi citesc încă o dată.

image

Și mai are cărticele de carton cu fructe, legume și animalele de la fermă.

8. Coșul cu comori sau cutia surprizelor. Îi pun la un loc tot felul de obiecte sigure de prin casă, preferabil materiale naturale. Parcă e la un joc de noroc cum le extrage și apoi le studiază.

9. Cărți textile. A avut o perioadă acum vreo 2 luni când era mai atrasă de ele. Acum le-am pus deoparte și o sa i le dau din nou în câteva săptămâni.

image

10. Girafa și cercurile. Scoate cercurile de pe gâtul girafei, deocamdată. Acum l-am pus deoparte, dar o să încerc să îi dau din nou jocul ăsta să mai exerseze.

11. Alte jucării.

image

Uneori pleacă și stă singură în altă cameră, nu pentru mult timp însă. Alteori îmi arată că mă vrea lângă ea, să ne jucăm împreună.
În rest, ziua trece pentru Ștefania cu vreo plimbare afară, cu gâdilături, râsete, plânsete, plimbat în patru labe prin toată casa, stat în brațele mele, apoi seara urmează tura a doua: cu Alin.
Sigur, multe dintre activități pot fi făcute mai devreme. Depinde de copil. De unele jocuri și jucării a fost interesată mai devreme, apoi le-am repetat. Eu încerc să îi rotesc jucăriile, să nu i le las pe toate o dată ca să nu se plictisească. Din ce am observat nu e interesată prea mult de plușuri sau de jucării cu butoane și muzicuțe. Le privește, le atinge și cam atât.