Azi nu vreau să sug! Cam așa și-o fi zis fiică-mea de joi seara. 3 zile oribile au fost. Se înțarcă, face greva suptului, laptele și-a schimbat gustul, are afte/vreo rană, o deranjează vreun canin ce dă se iasă. Au fost multe ipoteze și procese de conștiință. Extrem de frustrant pentru mine să o pun la sân, iar ea să se zbată și să urle de parcă o tăia cineva cu lama. Extrem de frustrant mai ales pentru ea că nu putea exprima ceea ce simte. Parcă avea amnezie dintr-o dată și a uitat cum e cu tehnica suptului. Doar suzeta și nu venea lăpticul. Normal că încăpea să urle.

Era acolo la pieptul mamei, vroia să mănânce, să fie alinată, simțea mirosul, dar nu putea gusta laptele. Ceva o deranja. Și atunci începea scandalul, chiar cu câteva mușcături. Încă nu am certitudinea, dar tind să cred că ar fi caninii, bată-i vina.
Joi seară, când am vrut să culc copila, ca de obicei, ea nu și nu. Avea chef de joacă, ar fi făcut orice altceva numai să stea la pieptul meu nu, deși semne de oboseală erau. A adormit într-un final numai noi știm cum, cu muzică de Mozart pe fundal, plimbată, pe la 1 noaptea. Ea, care se culca în ultima vreme în jur de ora 9 seara. A avut joi noaptea vreo 2 treziri, de alea cu urlete de nu era chip să o liniștim.
Vineri, la fel, zi și noapte dificile, nu a vrut să sugă deloc. Sânii deja se întăriseră, pompa electrică nu a mai vrut să funcționeze, așa că am cumpărat una manuală. Medicul de familie a spus că e posibil să fie caninii care o deranjează, iar copiii mai au zile de astea când nu mănâncă. Copila nu vroia laptele nici din pahar. Ea oricum respinge alimentele albe. (În afară de unt. Pe ăla îl mănâncă gol) Așa că am aruncat bunătate de lapte, că doar nu era să fac brioșe din el, după ce Alin m-a luat la mișto.

image

Au fost câteva zile foarte obositoare. Aproape la fel ca primele zile după naștere, aș putea spune. Treziri cu urlete, iar când adormea îmi era teamă să mă mișc, nu cumva să se trezească. Oarecum mă resemnasem. Mi-am zis că asta e, se înțarcă. Trebuia să vibă și vremea asta. În opinia unora, oricum e destul de mare pentru țâță. Partea proastă era că făcusem un nodul urât la sânul la care am mai avut de două ori probleme. Așa că am trecut pe antibiotic din cauza mastitei. Pompa nu reușea să golească cum trebuie. Nici nu îmi venea să opresc lactația. Am zis că mai sunt șanse. Nu sunt pregătită pentru așa ceva.
Și minunea s-a întâmplat duminică seara. Copila a reușit să prindă sânul și să sugă. Eram…wow!

image

Se pare că nici ea nu e pregătită să renunțe așa ușor. Încă are nevoie de mine. Nu mănânc eu foarte sănătos, dar tot îi pot oferi ceva bun prin lapte. Ea ciugulește când o punem la masă, și nu a mâncat mai bine în zilele în care nu a supt. Bine, poate o idee mai mult decât de obicei. Dar asta cred și pentru că îi ofeream des câte ceva de mâncare numai să o văd că mai înghite ceva.
Am insistat să o pun la sân, deși îmi era groază de urletele ei. Se vedea că asta își dorea, mă trăgea uneori de haine. Sper că a trecut perioada asta critică, nu mai vreau zile de astea. Mă simțeam neputincioasă să o văd atât de agitată pe ea, copilul blajin. Îmi pare că o să recupereze nopțile laptele pe care nu l-a supt zilele astea.
Partea bună, ca să spun așa, e că nu am mai văzut-o cu degetul mare în gură. Până acum. Ea mai avea obiceiul ca la somn sau la foame de lapte să își sugă degetul. Poate ăsta a fost prețul ca ea să renunțe la suptul degetului. Vedem ce urmează. Sper totuși să nu și-l descopere iar.
Totul e spre bine! Alăptarea e frumoasă și trebuie prețuită. Vom vedea ce va fi pe parcurs când va simți una dintre noi că se apropie sfârșitul.

wp-1461679738698.jpeg