Să arunce prima piatră persoana care nu se simte mândră de odorul ei! Normal că și eu aș țipa în gura mare și să povestesc ce copil minunat am. Și poate că pare că fac asta când mai scriu pe blog. Mă abțin cât pot. Nu vreau să cad în dizgrație. O, dar nici să intru în grațiile nimănui. Nu ăsta este scopul blogului. Scriu pentru mine în primul rând, pentru că îmi place să scriu, pentru că îmi place să am gândurile și întâmplările adunate undeva. Și intru și recitesc uneori din articolele mai vechi și retrăiesc momentele sau îmi dau seama că acum gândesc altfel, că văd altfel părințeala.

Apoi scriu pentru Alin, el e primul care îmi citește orice articol imediat după ce îl public, scriu pentru Ștefania, să citească când va crește, scriu pentru oricine vrea să citească. Am și eu urmăritorii mei, și îmi gâdilă ego-ul orice vorbă bună la adresa blogului. Accept însă și alte păreri.

Spuneam așadar că mă laud cu puiul meu. Normal, copilul meu e cel mai minunat, cel mai frumos, cel mai isteț, cel mai cel pentru mine. Știe atât de multe pentru vârsta ei, mă surprinde mereu. Sunt sigură că și al tău copil e la fel și mă bucur că e așa. Mă bucur că ne iubim copiii, că nu le vedem defectele (or fi?) E normal să fie așa. Toți copiii sunt drăgălași până la cer și înapoi. Aș publica albume întregi pe facebook cu fotografii ale Ștefaniei. Dar prefer să nu. Mă gândesc de multe ori dacă să pun sau nu fotografii cu Ștefania. Mă întreb pentru cine le pun, de fapt? Pentru mine sau pentru alții? 

 

13621741_1198398446861502_1612925863_o

 

Fiecare copil e unic și fiecare se dezvoltă în ritmul lui, știu asta. Nu doar o dată mi s-a întâmplat însă să fac pentru mine comparație între Ștefania și alți copii cu vârste apropiate ei. Involuntar. Și îmi spun singură stop. Nu mă ajută cu nimic. N-am să înțeleg acele demonstrații între părinți: gen „ba al meu e mai tare. Uite câte cuvinte știe să spună, câte animale știe să imite sau ce frumos recită poezii”. La noi, bunicile și mătușile știu bine de ce e în stare Ștefania. Nu vreau ca Ștefania să ajungă un copil care să recite poezii sau să arate ce știe pentru a ne satisface nouă orgoliul și a arăta altora ce părinți buni suntem. Dacă acum exersez cu Ștefania și imităm animale e pentru că așa învață literele să le pronunțe, învață grupuri de sunete și în plus ajunge să facă corelații. Când are chef ne jucăm așa. Știe multe animale, le recunoaște, dar la ea pisica=câine=ham cu h mut. Nu vrea și pace să miaune. În ciudă parcă îmi face. Toate la timpul lor. Nu pierde nimic. 

 

copil care mananca pamant

 

Spun unii că ”în ziua de azi, copiii sunt deștepți”. Nu știu de unde a apărut ideea asta sau când a început ziua de azi. Dar cred că atâtea informații la care sunt expuși îi face să fie oarecum mai stimulați intelectual.