Cu și despre cărți

Cu și despre cărți

Se pare că Ștefaniei îi plac cărțile. Iar asta nu poate decât să mă bucure. Înainte erau puse pe sus, în bibliotecă, iar ea se cerea sus pe birou ca să ajungă la raftul cu cărți și de acolo mai scotea câte una. Acum i le-am pus la îndemână. Nu sunt așezate prea ordonat, îmi imaginam altfel raftul cărților, dar poate o să arate cât de curând așa cum l-aș vedea eu: să aibă și un locușor de lecturat, un culcuș unde să ne cuibărim amândouă și să citim povești.

(mai mult…)

Jurnal de camp

Jurnal de camp

La sfârșitul săptămânii trecute am fost în camp cu cercetașii. Toți trei: eu, Alin și Ștefania. S-au împlinit 25 de ani de cercetășie cu specific catolic, deci a fost un eveniment important cu vreo 700 de cercetași la Adjudeni, Neamț. Normal că nu puteam pleca fără Ștefania. Trebuia să se bucure și ea de această nouă experiență cu cercetașii. Atâția copii la un loc, jocuri și locuri noi, a fost o aventură de care nu am vrut să o privăm. Emoții înainte de plecare: cum o să fie, ce o să mănânce, cum și unde o să doarmă, o să fie agitată, o să putem participa la activități cu ea?

(mai mult…)

Am ajuns la nunta de piele sau cum am supraviețuit în trei ani de mariaj

Am ajuns la nunta de piele sau cum am supraviețuit în trei ani de mariaj

Acum fix 3 ani am ales să spun da unei vieți împreună celui mai potrivit bărbat pentru mine. Un suflet care pare a fi pereche cu al meu. După 4 ani și jumătate de relație, pe 17 august 2013, am spus că merită să continuăm în doi. Să formăm o familie. Decizia a fost luată cu mai bine de 2 ani înainte când el m-a surprins frumos la Piatra Neamț, la Pietricica, în genunchi, cu un inel în mână. Habar nu aveam ce va urma, am lăsat lucrurile să decurgă de la sine și câteva luni mai târziu am început să ne facem planuri de nuntă.

(mai mult…)

Cum ne mai ocupăm noi timpul

Cum ne mai ocupăm noi timpul

Caut să îi pun la dispoziție Ștefaniei activități educative. Nu mereu am succes sau inspirație. Ori ea vede activitatea altfel decât o gândesc eu. Ori nu e interesată, ori nu are încă abilitățile pentru ceea ce îi propun eu. Dar cam așa au trecut ultimele două luni.  (mai mult…)

Sărbătorim alăptarea

Sărbătorim alăptarea

Un an, 5 luni și 15 zile sau 531 de zile sau 75 de săptămâni și 6 zile sau 12.744 de ore. Atât a trecut de când s-a născut Ștefania și tot atât timp am împlinit de când alăptez. Mai greu la început, greu și acum uneori, dar still counting. Dacă ar fi să fac o medie de 7 sesiuni de alăptare în 24 de ore (4 în timpul zilei și 3 în timpul nopții) ar ieși că am alăptat de 3717 ori. Să mai fie și o medie de 10 minute pe sesiune, iese 37.170 minute. Adică 620 de ore sau aproape 26 de zile de alăptat încontinuu. Și nu ne oprim aici. Frumos, greu, e modul nostru de a ne conecta.  (mai mult…)