La sfârșitul săptămânii trecute am fost în camp cu cercetașii. Toți trei: eu, Alin și Ștefania. S-au împlinit 25 de ani de cercetășie cu specific catolic, deci a fost un eveniment important cu vreo 700 de cercetași la Adjudeni, Neamț. Normal că nu puteam pleca fără Ștefania. Trebuia să se bucure și ea de această nouă experiență cu cercetașii. Atâția copii la un loc, jocuri și locuri noi, a fost o aventură de care nu am vrut să o privăm. Emoții înainte de plecare: cum o să fie, ce o să mănânce, cum și unde o să doarmă, o să fie agitată, o să putem participa la activități cu ea?

Și a fost cam așa:

Ziua 1,  joi 18 august

Am plecat cu autocarul peste 40 de cercetași din centrul nostru local. Am ajuns în jur de ora 10 la destinație și până la ora 17 când era deschiderea oficială a campului ne-am familiarizat cu împrejurimile, ne-am instalat, am revăzut alți cercetași. De data asta nu am dormit la cort, ci am preferat să dormim cu Ștefania într-o casă.

13988007_1307275412623683_2104755465237010779_o

Apoi mi-am dat seama că o să am un pic de furcă cu o Hathi junior (pentru cunoscători) dornică să exploreze, pe alocuri obosită în timp ce trebuie să supraveghez și să însoțesc la activități o patrulă de șase copii energici cu vârste sub 10 ani. Asta da provocare. Îmi dădea cu minus la calcule, deci am început să îmi manifest față de Alin îngrijorarea. A rămas că o să stea el cu Ștefania, având în vedere că temerarii sunt mai independenți în comparație cu lupișorii.

Ziua 2, vineri 19 august

Ștefania la 7 dimineața era fresh, dacă se poate spune așa. Ne-am dus la liturghie, apoi la masă. Mie îmi lipsea cafeaua și se cam vedea asta. Alin a preferat să păstreze distanța. Toată dimineața aveam ateliere. Care ateliere nu se țineau într-o singură locație, deci du copiii încoace și încolo: din cetate pe terenul de sport, de pe terenul de sport în cetate, din cetate în subcamp, din subcamp în cetate. Cam așa. În timpul ăsta, Ștefania a stat cu Alin, la activitățile temerarilor, la ceva distanță de zona unde eram noi. Ne-am revăzut la prânz.

După-amiază aveam de mers prin sat, să facem jocul sătesc: să ne pozăm cu un porc, să aflăm istoria satului și a bisericii, să căutăm obiecte tradiționale vechi, să cântăm, să facem roboți cu ce găsim prin sat, să culegem fructe. Ștefania a mers din nou cu Alin. Cred că la un moment dat o apucase dorul de mamă, că plângea și eram gata să merg după ea. Dar i-a trecut când a văzut un câine. Ne-am întâlnit totuși prin sat și am alăptat-o. În rest, Alin s-a ocupat de ea. Poate mi-a fost greu să cred, dar se pare că se descurcă și fără mine copilul ăsta.

Seara am stat împreună, am dus-o în subcampul lupișorilor.

De adormit, Ștefania a adormit în mașină, în timp ce mergeam la locul nostru de cazare. Cred și eu că era super obosită.

Ziua 3, sâmbătă 20 august 

Ca în fiecare dimineața, pe la 7, Ștefania a deschis ochii. Am reușit să o adorm imediat și am lăsat-o cu Alin, iar eu am plecat la biserică, la liturghie. După micul dejun aveam în program competiții între patrule. Aici chiar a fost fun, că am participat și eu ca să fie patrulele egale ca număr de membri. Am trecut, deci, prin mlaștini, am fugit cu sacul, am spart baloane cu fundul, am mers pe brânci.

Alin a rămas cu ea, în camp, la atelierele pentru lideri. Ne-am văzut din nou la prânz, apoi am plecat la alte ateliere. A fost mai bine să știu că Alin a rămas în camp cu Ștefania, la adăpost de soare și poate fi mai atent la ea. Cât eram eu în camp, iar lupișorii erau adunați cu toții, ca de exemplu la masă, la cateheze sau în pauze, încercam să stau eu cu ea.

Seara, din nou, am stat în subcampul lupișorilor, unde copila și-a făcut noi prieteni. A învățat de la lupișori cum să folosească lanterna, care-i treaba cu bateriile și cu oglinda superspecială de la lanternă.

Era ultima seară, iar copila nu vroia nicicum să adoarmă. Doar nu era să piardă toată distracția. Bine, nici faptul că ațipise în brațe, apoi s-a trezit când am vrut să o pun în cărucior nu a ajutat. Era tare speriată, a plâns, și nu a mai vrut să adoarmă nici în sistemul de purtare. A adormit când am ajuns acasă (mă rog, la locul de cazare. Asta e partea funny în camp: ajungi să spui „acasă” chiar și unui cort, uneori, când ești plecat prin pădure în hike, de exemplu).

Ziua 4, duminică 21 august 

Am preferat să sărim peste micul dejun de la ora 7:30 și să mai dormim puțin, apoi ne-am dus direct la liturghia de la ora 9. Ștefania nu își făcuse somnul cum trebuia, așa că era agitată, și am stat cu ea afară. A văzut apa care s-a scurs de la ghiveciul cu flori și acolo a stat.

Era, deci, ultima zi. Urmau închiderea campului, strângerea bagajelor, masa și gata, spre casă. Ștefania deja era super obosită la momentul de imagine.

A adormit imediat în cărucior, după ce am plimbat-o vreo 200 metri. S-a trezit după vreo 45 de minute.

Și așa a fost al treilea camp al Ștefaniei. Pe primul l-a avut în vara trecută, la Galion, Comănești, când avea vreo șapte luni. A mai fost în campul de iarnă al centrului local, la Bicaz, cu câteva zile înainte să împlinească un an. Mai socotim și vreo câteva ieșiri la pădure cu dormit la cort și un urcat pe munte. Cred că îi prind bine experiențele astea. Destul de obositor, suprastimulant, se dă rutina ei peste cap, dar ne revenim ușor-ușor. Le așteptăm pe următoarele.