Nu cred că o să înțeleg în veci de ce trebuie să îi dai copilului să mănânce la un loc de joacă în parc. Nu merge scuza că îi e foame. Nu când îi dai înghețată, biscuiței, covrigei, pufuleți sau chipsuri. Pe bune? L-ai adus în parc pentru asta? Chiar trebuie să lingă înghețata sau să ronțăie chipsuri sub ochii copilului meu? Și de-ar fi doar copilul meu. Sunt atâția ochi pofticioși și guri flămânde, poate.

Poate totuși citești aceste rânduri și sigur au mai scris și alte mame pe acest subiect. E o aroganță din partea mea când spun că mă deranjează să văd copii care ronțăie te miri ce la locul de joacă? Acolo unde sunt leagăne, tobogane și se presupune că vine copilul să se joace, să își consume energia cumva. Îți cere de mâncare? Poate s-a plictisit de joacă, poate vrea o pauză. Nu mi se pare corect față de alți copii să îi oferi alimente fix la locul de joacă. Nu mai departe de ieri, Ștefania s-a oprit cu niște ochi pofticioși la doi copii care mâncau zgomotos niște chipsuri printre tobogane. I-au oferit și ei, am luat-o cât am putut de politicos de acolo. Noroc că încă nu am lupte seculare cu ea când e vorba de chestii interzise. Mai am de lucrat la partea cu explicatul pentru de ce nu. Și nu, nu cred că e o tragedie dacă gustă și ea un chips. E vorba de niște principii. A gustat deja pufuleți tot de la alți copii. De fapt, nici nu e vorba despre asta aici. Poți să aduci și gustări sănătoase. Tot nu mi se pare ok. Locul de joacă nu e pentru luat gustări. Sau așa „îl păcălești” să mai mănânce ceva?

În geantă am mereu covrigi, de exemplu. Dacă Ștefania vine la geantă că vrea covrigi, înseamnă că e vremea să plecăm. Și avem un fel de ritual de acum, scot șervețele umede, se șterge ea, o șterg și eu pe mâini, o pun în căruț și gata. Plecăm și atunci îi dau covrig. Sau poate o prună, porumb fiert, ce aduc de acasă în geantă. Asta în cazurile frumoase, când dă ea semne că vrea să plecăm.

Să mai amintesc și de cojile de semințe dintre pietriș, de mămici care vin în parc ca să mănânce semințe în timp ce își supraveghează copilul? Și nu, pentru unii coșul de gunoi e invizibil, deși e lângă bancă, ad litteram. Cum ar fi spartul semințelor fără să scuipi cojile pe jos? N-ar fi pitoresc. Sunt mai gustoase semințele dacă le mănânci printre tobogane. Poate vine cineva și le adună după tine din pietriș. Știu cât de captivantă e o pungă cu semințe.

Și de chiștoacele de țigări din pietriș ce să mai vorbim? Noroc meu e Ștefania nu prea bagă chestii de pe jos în gură. Își dă seama când e gunoi. Nu același efect a avut asupra ei un covrig pe care un copil l-a aruncat în pietriș la îndemnul mamei lui că „îl mănâncă porumbeii”. Toată vara am înghițit în sec și îmi dau seama că degeaba scriu și textul ăsta. E o luptă cu morile de vânt.