Am fost ieri la seminarul gratuit al Uraniei Cremene. Pe măsură ce o ascultam, îmi dădeam seama că unele noțiuni sunt atât de logice, iar teoria e așa simplă… Dar cum spunea o profesoară în liceu: „practica ne omoară”. Cam așa și cu tehnicile astea de parenting modern. Multe idei le aveam deja în memorie sau măcar auzisem de ele în diferite contexte. Puse cap la cap toate ideile au sens. Cu toții cred că am auzit că trebuie să ne conectăm cu copilul, să empatizăm cu el, că el are nevoie de autonomie, are nevoie să ne/își demonstreze că este capabil. Așa-i? Și totuși e așa greu uneori să punem în practică. E mai ușor de multe ori să ne folosim de pedepse și recompense. Să îl lăudăm că a reușit singur să se ridice în picioare, să urce niște trepte, să își ungă singur o felie de pâine cu unt. Ne bucurăm pentru reușitele lui și îi spunem cât de mândri suntem de el, cât îl iubim. Ceea ce nu e rău, până la un punct. Dar atunci când cade ce facem? Când greșește, când comportamentul lui nu este conform cu așteptările noastre? Nu îi mai spunem că îl iubim, nu îi mai arătăm că e important pentru noi așa cum este el. E de actualitate acum asta cu iubirea necondiționată, cam toți experții în parenting vorbesc și promovează teoria asta. Luat ad litteram, pare ceva foarte natural, care ar trebui să ne vină pur și simplu. Ne dorim ca ei să fie motivați din interior. Să își strângă jucăriile nu de frica pedepsei, să își facă temele nu pentru că le-am promis că le vom da apoi tableta să se joace. Ne vine greu, e dificil când experiență noastră e alta. Skinner este cel care a observat cum funcționează mecanismul ăsta de pedeapsă și recompensă și cum influențează el comportamentul individului. Și sistemul educațional este bazat pe recompensă și pedeapsă. Însă pe termen lung, această metodă îi transformă pe copii în adulți obedienți. Iar obediență duce la mediocritate. Asta ne dorim noi de la copiii noștri?

14606290_1200898093282461_1923459525733313305_n

Pe scurt, din ceea ce am auzit aseară la seminarul Uraniei Cremene despre tehnicile de parenting.

Sunt 3 C de care ar fi bine să ținem cont dacă vrem să creștem una adult echilibrat emoțional, care este într-o stare de bine. Conectare, Competență, Control. De fapt, aceste tehnici sunt valabile pentru oricine, indiferent de vârstă.

  1.  Conectarea. Copilul are nevoie de iubire, de a aparține, de a primi și a dărui, de contact fizic

Și, spunea Urania că există niște tehnici că să ne conectăm cu copilul.

  • Să empatizăm cu el, să îi  spunem că îl înțelegem, că știm că îi este greu, fără să îi începem refuzul cu „nu”. Copilul nu mai aude ceea ce îi spunem după cuvântul NU.
  • Să întrebăm, nu să dăm comenzi. Mi-a dat de gândit. Așa-i că e mai plăcut și pentru noi când auzim: ce faci de mâncare? când calci calci cămașa? Ei, cam așa e și pentru copil. Decât să îi spunem: fă-ți lecțiile! parcă sună altfel când aude: unde îți faci lecțiile? Când îți faci lecțiile?
  • Să iubim necondiționat. Dacă, de exemplu, noi le transmitem că plecăm și îi lăsăm acolo dacă nu vin cu noi, vor crede pentru început că îi abandonăm, apoi ne scade credibilitatea, apoi vor înțelege că nimeni nu îi iubește așa cum sunt, dacă nici măcar părinții nu îi iubesc. Să evităm să îi spunem copilului că îl iubim ca recompensă la un comportament pozitiv. Frumos a spus Urania: iubirea nu se dă, nu se ia, ea este. Desigur e dorit să nu ajungem să le transmitem că îi iubim în situații prea neplăcute.
  • Să le subliniem unicitatea. Sunt de evitat comparațiile și generalizările de genul: „toți copiii pot face asta, tu de ce nu poți?”, „Ceilalți au luat note mari, tu?”, „Mă faci de râs” Să nu ne mirăm dacă apoi începe să fumeze, să consume alcool pentru că toți ceilalți fac asta, că vrea tabletă pentru că toți colegii lui au. Să le spunem că sunt unici în felul lor, că fiecare alege cum se comportă și își asumă consecințele alegerii.
  • Să implicăm copilul în viața de zi cu zi. Să întârziem cât putem folosirea gadgeturilor, să nu îi abandonăm în fața tabletei sau a televizorului. Putem, în schimb, să gătim împreună, să facem curățenie împreună, să planificăm timp doar pentru copil.
  • Să coborâm din copac. Da, să ne coborâm la nivelul lui, să îl privim în ochi când greșește. Noi suntem cei care ne enervăm, nu copilul ne enervează. Ființa umană nu poate învăța în condiții de stres, de frică. Dacă urlăm la el când greșește nu o să învețe nimic. Întâi trebuie să ne conectăm cu el, apoi să îl corectăm.

2. Competența. Copiii au nevoie să învețe să facă singuri. Să îi arătăm că se poate îmbrăca singur, să avem răbdare cu el, să exersăm. Nimic nu se învață peste noapte.

  • Creează spațiu și dă-i drumul. Dacă e supraprotejat, dacă faci tu în locul lui ceea ce poate face singur, îi transmiți că nu se descurcă.
  • Fii model și predă competențe. Gândește cu voce tare. Fă-ți gândirea vizibilă. Unele competențe ca time management, stres management nu pot fi predate, copiate. Fă-ți vizibile emoțiile. Împarte abilitățile în pași mici, elefantul se mânâncă bucățică cu bucățică.
  • Fă din greșeală o oportunitate de învățare. Dacă și-a pierdut bicicleta, învață-l ce să facă data viitoare pentru a nu o mai pierde.
  • Nu folosi pluralul: hai să ne îmbrăcăm, noi purtăm pamperși. O dată pentru că întârzie individualizarea copilului, apoi pentru că diluează responsabilitatea.
  • Problemele lui sunt ale lui: școala, ceilalți copii, activitățile extrașcolare. Să îi lăsăm să își rezolve singuri conflictele. Nu îi da tu rezolvarea, soluția trebuie să vină de la el.
  • Întreabă și descrie. Lauda nu e suficientă atunci când reușește să facă ceva singur. Îi poți spune: „e super să poți face lucrurile singur, așa-i? Poți fi mândru de tine”. Îl poți întreba: cum ți se pare? Cum te-ai simțit? Cum ai făcut?

3. Controlul. Copiii au nevoie de autonomie. Zicea bine Urania, când eram noi copii aveam timpul nostru în care ne demonstram autonomia, stăteam afară cu gașca cu orele. Acum copiii sunt duși la școală, acolo e rigoare, sunt aduși de la școală, nu sunt lăsați singuri, așa că autonomia lor nu este satisfăcută E normal să își dorească să preia controlul, să răbufnească. Așa că:

  • Creează spațiu pentru joacă liberă. Dă-i ocazia să preia controlul. Adună un grup de copii, lasă-i să interacționeze.
  • Află-i opinia: unde ar vrea el să plecați în weekend, ce ar vrea să facă
  • Calmarea pozitivă. Noi ne calmăm când suntem nervoși dacă suntem puși la colț? Ei de ce ar face asta dacă sunt trimiși la colț sau în camera lor să se gândească la ce au făcut? Cică nu avem conștiință până la 9 ani. Un copil face diferența dintre bine și rău din ceea ce îi explicăm noi sau de frica pedepsei. Până la nouă ani nu are încă abilitățile necesare pentru a reflecta când greșește. Așa că e nevoie să ne conectăm cu el, să facă o activitate care să îl calmeze. Noi când suntem nervoși, cântăm sau dansăm sau poate mergem să facem un duș.
  • Paranoia pozitivă. Să îi spuneam copilului ce să facă, nu ce să nu facă. În loc de „nu țipa” să folosim ” vorbește mai încet”
  • Dezvoltă responsabilitatea copilului. Vorbește-i despre corpul și sănătatea lui, despre obiectele personale, despre alegeri și consecințe. Nu vrea să își ia un pulovăr pe el deși e răcoare afară? Îi spunem: „E corpul tău, e alegerea ta, tu ai cel mai bine grijă de tine! Eu o să îmi iau, dacă vrei iau și pentru tine de rezervă.” O să dureze vreo 2-3 ani și o să fie responsabil să își ia singur pulovăr.
  • Stabilește limite și oferă variante de alegere. „Până te culci dinții tăi trebuie să fie curați, cu ce pastă de dinți ți vrei să te speli: cu asta sau cu cealaltă?” Sună altfel decât „spală-te pe dinți!”, așa-i?

Dacă una dintre cele trei nevoi nu este satisfăcută, copilul este demotivat, nu cooperează, are un comportament negativ, apoi este depresiv.

Cele trei nevoi nu sunt în pondere egală, sunt în continuă modificare. Unii copii sunt mai sensibili, au nevoie de conectare, alții sunt mai energici, au nevoie de competența, alții sunt mai „încăpățânați” sau au o personalitate puternică, spunem noi, pentru că au nevoie de control.

Foarte interactiv seminarul Uraniei Cremene, iar stilul și umorul ei e motivant. Merită să participați. Au fost câteva ore aseară în care Ștefania a stat cu Alin, iar eu am avut ocazia de a reflecta, de a mă destinde, de a afla lucruri noi. Sper să le și pot pune în practică. Măcar încerc. Și programul ei All About Parenting trebuie să fie interesant.