De când era Ștefania un embrion mi-o imaginam cu păr, mult și creț. Că doar și eu și taică-su avem păr creț, cum ar putea să fie copilul altfel? Ei bine, Ștefania se pare că a moștenit și alte gene și nu are părul atât de des cum mi-l imaginam eu. În primele ei luni, ziceam că o s-o tund 0 prin iarna următoare (adică acum) ca să i se îndesească părul. Și eu am fost tunsă cheală când eram mică și uite ce păr frumos am acum. Dar apoi m-am răzgândit. 

Mi-am dat seama că podoaba ei capilară va fi așa cum îi e scris în moștenirea genetică. Părul ei va avea culoarea, textura și desimea pe care o moștenește. Că firul de păr va fi mai țeapăn, de acord. Dacă e să fac o analogie mă gândesc la părul meu de picioare, pe care îl mai luam cu lama la început (să-mi fie rușine). Deci nu pot eu influența textura firului de păr a copilei, chiar de aș fi să o tund cheală. Și eu am fost tunsă cheală, de râdea sormea de mine și zicea că semăn cu nu știu ce personaj din Dallas. Dar, se pare, că este doar un mit că se îndesește părul dacă tunzi chel copilul. Părul începe să își schimbe textura și forma de pe la un an, exact când cei mai mulți părinți aplică ceea ce au auzit și ei sau au fost sfătuiți, așa cum se povestește din bătrâni: să tundem până la chelie copiii ca să aibă părul frumos, des și puternic. Studiile arată ca abia începând de pe la 3 ani părul capătă o textura și o culoare de lungă durată. De aceea, unii copii se pot naște cu părul ondulat, dar când acesta se schimbă el devine drept sau invers. M-am convins de asta după ce am observat ce se întâmplă în jurul meu. Numărul de foliculi rămâne același, este înnăscut și nu se poate schimba prin simpla radere în cap. Altfel ar fi rețeta perfectă pentru cei cu chelie. Îndesirea părului este aparentă, pentru că dispare puful de bebeluș, iar firul de păr devine mai viguros. Ceea ce oricum se întâmplă într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, în funcție de moștenirea genetică.

Am decis să las părul Ștefaniei să crească natural, fără să intervin în vreun fel. Unu la mână, pentru că nu există un fundament științific pentru care să o tund 0 pe Ștefania. Doi la mână, pentru că ar putea fi o traumă fără rost asupra copilei. Scopul scuză mijloacele nu se aplică în acest caz. Ea deja este conștientă de persoana ei, îi place să se privească în oglindă, să i se facă poze. Cred că i-aș produce o supărare fără să am motiv. Da, are părul moale și pe alocuri lipsă. Dar îmi place părul ei de bebeluș cu zulufi la spate. Oricum nu mă lasă să îi umblu în el. Nici bentițe nu mai suportă. Am vrut de vreo două ori să îi pun niște clame, să îi prind vreun moț de dragul visurilor mele, dar nimic. Până îi crește părul de să îi intre în ochi mai are. Până atunci poate o pot lămuri. Abia are exact cinci fire care îi ajung până puțin mai jos de sprâncene. Și s-a învățat să își dea singură părul într-o parte.