A trecut și Adventul. Cum spuneam aici, am pregătit un calendar pentru a număra zilele până la Crăciun. A fost interesant, ce pot să zic. La început eram eu mai entuziasmată și pregăteam cartonașele și activitățile conștiincioasă de cu seară, apoi, am mai sărit, strecuram dimineața ceva în buzunărașe și mă mai orientam în timpul zilei cu ce aș putea să facem. Ștefania căuta bucuroasă în buzunarele calendarului și venea la noi să ne arate ce a găsit. Pe lângă cartonașe, i-am strecurat în unele zile fructe uscate (preferatele ei sunt merișoarele) și decorațiuni pe care să le atârne în brad.

  • 1 Decembrie – Ștefania a purtat ia cusută de mama, ne-am jucat cu baloane colorate, apoi a avut de sortat niște bețișoare colorate. Am trecut și prin centru, unde era ceremonia de Ziua Națională, apoi am fost la Salină.

 

  • 2 decembrie – am pregătit împreună ceva dulce, ne-am jucat cu niște conuri (pe care trebuia să le culegem împreună cu Ștefania, dar ea a adormit în drum spre parc) și pompoms. 

 

  • 3 decembrie – aveam un proiect social să mergem la un centru de plasament cu cercetașii, apoi acasă ne-am jucat cu un „brăduț” de carton și niște fășii de hârtie colorată tăiate dintr-o revistă.

 

  • 4 decembrie – am făcut ornamente de Crăciun din aluat cu sare

și am băut împreună ciocolată caldă: lapte, miere și pudră de roșcove.

 

  • 5 decembrie – i-am povestit Ștefaniei despre Sfântul Nicolae, am ascultat colinde și am pregătit ghetuțele (eu i le-am șters pe ale ei, iar ea pe ale noastre)

 

  • 6 decembrie – am fost prin oraș, seara, și am văzut cum este decorat, apoi am început și noi să punem câteva decorațiuni prin casă

 

  • 7 decembrie –  Ștefania a atins pentru prima dată zăpada. Seara am lipit niște fulgi de nea și un om de zăpadă pe geam și am făcut un brad din palmele ei.

 

  • 8 decembrie – am făcut bastonașe din sârmă plușată pe care Ștefania a înșirat mărgele colorate

 

  • 9 decembrie – Ștefania a găsit în buzunarul calendarului un brăduț cu o poză în care eram noi trei

 

  • 10 decembrie – am citit povești de Crăciun din cartea pe care a primit-o Ștefania de Sfântul Nicolae
  • 11 decembrie – am împodobit bradul, am ascultat și cântat colinde, apoi am făcut ornamente din fructe uscate.

Cu ornamentele a fost așa: super miros. 😀 Am tăiat felii subțiri din portocale, mere, kiwi și clementine pe care le-am pus la uscat în cuptor, la foc mic, cu ușa întredeschisă. Am făcut și niște forme de brad și inimioare din coaja de la niște portocale și am pus și o clementină cu coaja crestată și niște cuișoare înfipte. Am lăsat la cuptor vreo 3 ore.

Cu bradul Ștefania a avut ceva treabă. Nu am pus globuri care să se spargă, ci am pus niște jucării de pluș, globuri de polistiren, clopoței și decorațiuni făcute de noi. Copila le tot lua și le muta de colo-colo sau le împrăștia prin casă. A fost primul ei brad și a scăpat nedărâmat.

 

  • 12 decembrie – Ștefania a avut de făcut un puzzle cu personaje de Crăciun. I-am printat pe o hârtie cartonată 4 personaje, apoi pe spate am mai lipit eu încă o foaie de carton. Am tăiat fiecare personaj (un ren, un om de zăpadă, Moș Crăciun, un băiat) în două, iar ea avea de potrivit jumătățile.

  • 13 decembrie – ne-am mai jucat puțin cu zăpada.

  • 14 decembrie – nu mai știu ce am făcut, cred că nu am avut nimic pregătit.
  • 15 decembrie – Ștefania a rămas acasă cu Alin, s-au plimbat prin parc și s-au jucat cu plastilina.

  • 16 decembrie – am mers și noi la mall și am văzut bradul de acolo, apoi acasă am făcut ciocolată raw-vegan

  • 17 decembrie – Alin, din proprie inițiativă și nesilit de nimeni, a înșirat o instalație de Crăciun prin casă. Am făcut turtă dulce și am ascultat colinde.

  • 18 decembrie – a fost ziua în care, la biserică, cercetașii au distribuit Lumina Păcii de la Betleem
  • 19 decembrie – ședință foto la brad. Ne-a ajutat nașul Ștefaniei să facem fotografii de poveste, iar Ștefania cerea „poie, poie”

  • 20 decembrie – Ștefania a găsit în buzunar numai ornament pentru brad
  • 21 decembrie – i-am pus în buzunarul pentru ziua respectivă merișoare
  • 22 decembrie – un nou ornament pentru brad
  • 23 decembrie – am pregătit o poză în care apare Ștefania-spiriduș ca să o pună pe frigider/congelator. 

 

  • 24 decembrie – am pus steaua în vârful bradului nostru pregătit de Advent, plus treburile din Ajun de Crăciun