Uite că avem zăpadă. Trebuia să profităm de ea, dacă tot a căzut din abundență și parcă cere să calci pe ea, să scârțâie pe sub picioarele noastre, să facem îngerași și oameni de zăpadă. Mai ales că azi nu m-a lăsat inima să nu cumpăr un bob ca să o plimbăm pe copilă. De o sanie nu mă ținea buzunarul acum, dar măcar o plasticărie de bob am zis că trebuie să testăm. Așa că m-am întors de la supermarket cu tot cu un bob roz. Bob pe care musai trebuia să îl probăm azi. 

Așa că, azi, după somnul de prânz al copilei, ne-am împachetat și am ieșit la plimbare. Plimbare care a durat mai puțin decât îmbrăcatul nostru, dar asta-i altceva. Asta pentru că am convins cu greu copila (și pe tatăl ei) să ieșim afară. Vorba vine convins, înțelegeți voi. A fost mai mult ceva de genul: „uite, Ștefania, eu mă îmbrac să ieșim afară, hai să te îmbrac și pe tine”. Și pregătitul bobului, tras pe noi salopete, ghete, mănuși, geci, căciuli și fulare a durat ceva timp. Afară am făcut o tură de bloc vecin și gata. Hai acasă. A fost suficient cât să ne facem bujori în obrăjori și să ne curgă nasurile.

Nici copila nu mai vroia în bob, nici Alin nu era încântat de cele -nșpe grade pe care le simțea. Am mai sărit un pic în zăpadă, ne-am mai jucat puțin cu ea și gata. Am plecat spre acasă. Copila oricum se cerea în brațe. Cam asta a fost. O să încercăm în altă zi, când se mai înmoaie vremea, dar se pare că nu e prea încântată de zăpadă. Chiar dacă dimineață a gustat din zăpada de pe pervazul geamului. Lăsăm oamenii de zăpadă și îngerașii pe altă dată.