Obiceiurile, prioritățile se schimbă când apare un copil. Poate nu deodată, dar ușor-ușor ajungi să observi, să simți că se schimbă, că nu mai e la fel și poate ajungi să îți fie dor după anumite lucruri. Zilele trecute am analizat cât de mult s-a schimbat viața noastră de cuplu. E normal, până la un punct.

Adică mi s-a părut normal să continuăm să dormim împreună, în același pat, chiar dacă am stat mai înghesuiți. Poate pentru că mi-era teamă că ne îndepărtam prea mult, poate din prisma copilăriei mele, am ținut să fim în același pat, deși Ștefania se trezește des, se foiește sau ajunge să doarmă de-a curmezișul. Vreo câteva luni, vara trecută, Alin și-a făcut culcuș pe jos, lângă patul nostru, numai ca să fim în aceeași cameră. Apoi părea prea rece pe jos, așa că a trebuit să se obișnuiască să doarmă în pat cu noi. Am luat în calcul varianta reorganizării camerei, dar până la urmă se pare că a reușit să se obișnuiască să se pitească în colțul lui de pat, de rămâne jumătate de pat pentru puiul de om. Nu-i bai, eu pot dormi pe cantul patului, cu spatele dezvelit și fundul în afara patului.

Nu ne mai ținem de mână pe stradă, că deh, fiecare are mâinile ocupate. Unul să țină copilul obosit în brațe, altul să care bagaje. Nu mai e despre noi, de mult timp. E despre cum să îi fie bine copilului.Că dacă îi e bine copilului ne este bine și nouă.

Și totuși simți că vrei o pauză.Vrei să stai puțin doar tu cu el, cu soțul, cu iubitul tău, cu prietenul tău. Fără copil în preajmă. Am ajuns după doi ani să putem face asta. Am decis că vrem. Aveam în gând de ceva vreme să mergem împreună la un film, așteptam doar momentul. Și a venit și acel moment, săptămâna trecută. Am lăsat-o pe Ștefania să stea la nana ei, iar noi ne-am rezervat bilete la un film. Nu, nu un film siropos sau comedie. Ci Logan. Un film în genul celor la care Alin s-ar uita singur și nu s-ar fi așteptat să îmi placă. Dar uite că ne-am uitat la toată seria X-man, acasă. Și cum nu mai fusesem de mult timp la cinema (nu că înainte de Ștefania mergeam foarte des), am zis hai să mergem! Am avut timp și de o juma de pizza mâncată pe fugă înainte de film. Nu cred că Ștefania ne-a simțit lipsa. A avut grijă nana ei și îi mulțumim pentru asta.

Ce vroiam să spun e că mai avem nevoie de timp pentru noi, ca și cuplu: să vorbim despre noi, despre așteptări, să ne facem planuri, să ne răsfățăm, să fim noi singuri, fără presiune, fără grabă. E plăcut și merită repetat.Și copilul are nevoie de asta. Merităm câte o pauză, trebuie doar să găsim pe cineva dispus să stea o oră, două cu copilul. Prima dată a fost cu ceva emoții, a doua oară sper să fie mai relaxant.