Ștefania merge de la începutul lunii la creșă. Ne-am gândit că i-ar prinde bine interacțiunea cu alți copii de vârsta ei, într-un mediu organizat. Am avut o mie de gânduri înainte, că poate e prea în pripă înscrierea, că poate nu se acomodează, că e prea devreme, că răceală, că preia comportamente mai puțin plăcute. Dar până la urmă, am preferat să îi facem intrarea în colectivitate acum că e mai cald, iar grupa e deja organizată la creșă. 

I-am tot povestit copilei de cum va fi la creșă, în speranța că o pregătesc pentru ce va urma. Ne-a ajutat și o carte de căutare despre copii la grădiniță. Și a venit și prima zi, nici noi nu știam exact la ce să ne așteptăm. Am dus-o împreună cu Alin la creșă. Când a văzut copiii, nu mai avea răbdare să îi schimbăm hainele, iar apoi a și zbughit-o înauntru. După vreo două ore am sunat la grupa ei și era ok. După prânz a mers mama să o ia, astfel acomodarea să fie mai ușoară. Mai ales că ea adoarme mai târziu de amiază. Trei zile așa au trecut. Dimineața când o duceam, era bucuroasă că e la copii. Când mergea mama să o ia, era bucuroasă că pleacă acasă. Apoi, de luni, am zis să încercăm să o lăsăm să doarmă acolo. Greu la partea asta. În cinci zile, doar o dată a adormit ușor în pătuț. În restul zilelor, a adormit în balansoarul de acolo, legănată de una dintre doamnele îngrijitoare. De vreo două ori, după ce m-au sunat de la creșă, eram pe picior să merg să o iau decât să o chinui așa și apoi să refuze de tot creșa. Dar o dată până am ajuns acolo, adormise deja. Așa au fost primele 8 zile la creșă ale Ștefaniei.

Bineînțeles, în prima zi am tot încercat să o trag de limbă, să aud ce spune de ceea ce face acolo. Nimic. Apoi ușor-ușor a mai spus că a stat la oliță, că s-a jucat, că a mâncat. Nu a fost prea darnică la vorbe. Se bucura când mergeam după ea să o iau după ce se trezea, dar la fel, dimineața abia se îndura să mai stea o clipă să ne luam rămas-bun cu îmbrățișări și pupici. Ceea ce e de bine. Mi-ar fi rău să o știu că se desparte cu greu de mine, că plânge după mine. Înseamnă că era pregătită pentru creșă. Mă bucur că ea e bine. Eu nu eram prea împăcată în primele zile, sunt unele puncte negative peste care am încercat să trec. Nu cred că e o noutate pentru nimeni că, la creșă (la Stat cel puțin, unde e Ștefania), copiii au program de privit la televizor. Și nu doar la grupa la care e Ștefania, din ceea ce au mai spus alte mămici. Ba mai mult, televizorul e pornit mereu, înțeleg. Poate că nu or sta ei mereu cu ochii în televizor, dar stimulii auditivi sunt acolo pe fundal. Înțeleg că locurile sunt limitate, că asta e ce se poate oferi momentan. Am vorbit cu personalul creșei, să o mut la o grupa de copii mai mari, unde este și educator puericultor, că poate acolo au un program mai bine structurat. Nu, nu sunt locuri. Ba mai mult: ”creșa este instituție de îngrijire și ocrotire, nu de educație”. Și mi-a închis gura. Adică nu pot emite pretenții. Pretenții care nu se referă la activități care să îmi transforme copilul într-un geniu, să-l trimită direct la liceu. Știu că la creșă copiii se joacă. Dar eu am în minte o joacă organizată (pe lângă grija să nu se rănească). Mă gândesc că un educator are un plan când își face activitatea. Ei bine, se pare că nu am șanse să duc copila la o altă grupă unde să fie și un educator. Pentru că nu sunt locuri. Și poate nici nu mai deschideam subiectul cu doamna asistentă, dacă înainte să o duc pe Ștefania la creșă, n-aș fi semnat pentru o cu totul altă grupă la care ar fi intrat. Dar m-am conformat că asta e situația momentan și sper din toamnă să se schimbe situația, într-un fel sau altul. Întotdeauna e loc de mai bine.

De mâncat nu știu cât mănâncă ea acolo, doamnele spun că da. Așa o fi. Oricum, din ce văd pe lista afișată mâncarea e variată. De ce mănâncă înauntru nu pot să spun nimic, dar gustarea o dă părinților acasă. Și a primit Ștefania și biscuiți și plăcinte și baton cu cereale. Primul ei baton cu cereale și ciocolată, pe care sincer, nu am avut putere să i-l refuz, având în vedere că l-a primit în mână. Degeaba am venit eu cu alternative. Dar și când am venit la ea cu cireșe, au pălit biscuiții.

Nu-mi rămâne, deocamdată, să sper că Ștefania va știi să ia ce e mai bun de la colectivitate, că va merge în continuare cu drag la creșă, că ceea ce se întâmplă acolo vine în completarea a ceea ce facem noi acasă. Până acum nu pot să spun că se văd schimbări clare de comportament. Încă nu mă pot dumiri dacă moacele furioase și tendința de a lovi (nu doar la furie) le-a preluat/s-au accentuat de când merge la creșă. Deocamdată le gestionăm. E clar că emoțiile se acumulează, o să răbufnească într-o zi. Acolo are mai multe reguli, nu mai e ea în centrul atenției așa cum îi place.