Nici nu știam că o broscuță poate face ca Ștefania să renunțe așa ușor la scutec. La drept vorbind, nici nu m-am stresat prea tare. Am mizat că, venind vara, căldura, îmi va fi mai ușor să scot din uz pempărșii, Ștefania având și o vârstă venerabilă după unii, de doi ani și patru luni deja. Iar la toamnă avem în plan să o ducem la grădiniță, unde se știe, trebuie să fi scăpat de scutec. Pe la vreun an și jumătate am introdus olița în schemă, în câmpul ei vizual. Fără niciun rezultat. La noi nu a mers cu antrenament, am evitat să introducem recompense pentru a face ceva atât de natural. Am gândit că va veni și timpul ei, pur și simplu. Sunt studii care arată că în medie, între 12 și 24 de luni mușchii responsabili cu eliminarea se dezvoltă deplin. Pe la un an și nouă luni a mai încercat mama. A reușit acolo un nr. 2, dar atât. Aveam reductor pentru wc, ceva a speriat-o și nici că a mai vrut să stea pe el. Am făcut pauză o perioadă.

Și numai bine că de câteva luni primisem o oliță portabilă.

O oliță care e doi în unu: și oliță și reductor. Pe post de reductor pentru wc nu a vrut copila să o folosim din prima. Alin a avut ideea să pregătim olița în baie, să o lăsăm montată acolo și când va fi să fie va fi. Așa am făcut. Venise deja căldura, Ștefania stătea mai mult dezbrăcată prin casă. S-a așezat de câteva ori pe olița cu broscuță (are punga un material absorbant desenat cu niște broscuțe cu umbrelă) și tot zicea: „dau pipi la boscuță”. N-a durat mult și chiar a dat. Și aia a fost. Asta s-a întâmplat acum trei săptămâni. Deja observasem că dimineața avea pempărsul uscat.

Partea bună e că se potrivește la olița asta, orice pungă de aia de o primim când cumpărăm legume de la aprozar. Adică, noi, acasă, foloseam pungi de alea de unică folosință. Numai când am plecat de acasă pentru mai mult timp, cu tot cu oliță după noi (de două ori până acum) am pus pungile speciale cu broscuță. Oricum, copila zicea că dă pipi la broscuță. La trei zile după ce a făcut pentru prima dată la olița asta, am îndrăznit să plec de acasă cu Ștefania fără pempărs. Am pliat olița, am luat pungi și haine de schimb cu noi. Și nu au fost accidente afară. Până acum.

Acum Ștefania cere să facă la wc. Deja am trecut de vreo două săptămâni la pasul următor, folosește reductorul. Stă pe wc, „ca mami și ca tati”. Au mai fost trei mici accidente, două dintre ele chiar hilare. Fără stres, fără certuri. Se întâmplă să mai picure puțin în chiloței până ne spune, dacă se ia cu joaca. Dar s-a întâmplat de vreo două ori, până acum. Acum mai poartă chiloței doar la somnul de prânz când e la creșă. Cel puțin așa cred, că doar atunci. Oricum o iau cu scutecul uscat de acolo. Iar Ștefania așteaptă până ajungem acasă ca să meargă la baie.

Mi se pare că totul s-a petrecut atât de natural, când chiar era pregătită pentru a renunța la scutec. Nu consider că a renunțat devreme la scutec, dar nici târziu. E exact momentul potrivit. O să treacă și perioada cu creșa și vom putea spune pentru totdeauna la revedere pempărșilor. Am mers cu ea, apoi, să îi cumpăr chiloței colorați cu Minnie Mouse. Nu am avut prea multe opțiuni pentru mărimea ei. Prin iarnă i-am mai cumpărat niște chiloței cu care măcar să stea prin casă, să se obișnuiască, dar îi erau cam mari (deși îi cumpărasem pentru vârsta ei) și bineînțeles că nu erau confortabili.

A fost și o zi în care m-a speriat, că nu mai făcea copilul pipi. Nu știam de ce, lichide consuma, nu înțelegeam dacă se abține sau chiar nu are nevoie. Nu consideram că am forțat ceva în tot procesul ăsta. Îmi era ușor să observ că avea mai bine de 12 ore de când nu făcuse pipi. N-a vrut nici pempărs, că am întrebat-o. Le-am pus în temă pe doamnele de la creșă și au stat și ele să o observe. A fost bine, până la urmă. Nici acum nu face chiar des, dar nu pare să aibă o problemă cu asta. Cred că așa e organismul ei acum. O mai întreb eu din când în când dacă are nevoie la baie, mai ales când urmează să ieșim afară. Uneori spune că vrea, alteori nu. S-a întâmplat, desigur, și să spună că vrea la baie, iar o dată pusă pe wc vroia să îi cânt sau să îi citesc. Și stăteam acolo în baie câte jumătate de oră.

Întâmplarea a făcut ca, exact în primele zile cu olița, să dau de o carte (în germană, dar ilustrată foarte frumos) cu o fetiță care începe să folosească olița. S-a potrivit de minune. Are o plăcere să rupă ea hârtie igienică și să tragă apa la wc de mai multe ori. Nu-i bai, trece și asta. Ori că dădeam pe scutece, ori că plătim mai mult la apă, dar măcar e altă satisfacție.