De-a lungul existenței noastre de părinți am avut câteva obiecte care ne-au convins că e bine să le avem aproape pentru buna desfășurare a zilei. M-am gândit să le notez aici, că poate mai ajuta pe cineva. Sunt lucruri pe care le-am folosit o perioadă îndelungată sau chiar le mai folosim încă pe unele dintre ele. Consider, deci, că și-au meritat banii, orice ar fi plătit pentru ele (pe unele le-am primit și noi cadou).

  • Prima dată, au fost sistemele de purtare ergonomice. Am mai scris despre ele aici, aici și aici. Încă aș mai vrea să o port pe Ștefania dacă ar mai vrea spatele meu și însăși copila. Măcar așa, de dragul vremurilor apuse, când adormea la pieptul meu, când îi puteam simți respirația și căldura corpului, când îi vedeam mocuța aia la un pupic distanță. Ultima dată când am purtat-o pe Ștefania a fost în primăvară, când am mers la Piatra Neamț și ea chiar a tras un pui de somn la amiază, la pieptul meu.

 

  • Apoi a fost coșul ăla pentru scutecele folosite. Da, bun și ăla, că nu mai era nevoie să stăm tot cu pungile de gunoi aproape sau să facem prea multe drumuri la ghena de gunoi. Coșul ăla păstra bine totul înauntru.

  • Timpul a trecut și Ștefania a crescut, deci și nevoile sunt altele. De acum vroia să aibă și ea autonomie. Un lucru bun a fost să învețe să se dea jos singură din pat și a învățat grație lui Alin, în mare parte. Dar vroia și să se urce în pat. Așa că o treaptă prinsă de marginea patului a fost de real folos pentru ca micuța să se poată urca singură în pat. Acum folosim treapta la baie. 
  • A urmat apoi perioada de renunțare la scutece și a apărut nevoia de oliță și reductor de wc. Pornisem pe ideea să se obișnuiască direct la wc, iar olița portabilă/reductor de wc pe care am primit-o de la una dintre mătușile Ștefaniei a fost numai bună. Am luat-o cu noi în parc, în Italia, la pădure, în tabără, am folosit-o și pe post de oliță și pe post de reductor. Chiar ne-a folosit și sigur o s-o mai folosim. Am scris aici despre cum ne-a ajutat olița asta pe noi atunci când Ștefania a renunțat la scutece.

  • Ștefania are în baie propria ei chiuvetă. Adică bideul nostru e chiuveta ei. Și e super încântată că ajunge ea să se spele singură pe mâini sau să își bălăcească jucăriile. Mai are unele momente când mă cheamă pe mine să îi deschid robinetul pentru apă. Și nu, nu stă să se bălăcească acolo toată ziua sau în fiecare zi.

 

  • Nu în cele din urmă, de vreo câteva luni, Ștefania poate să își aprindă singură luminile în orice cameră vrea. Alin și-a folosit pasiunea pentru electronice și a schimbat toate întrerupătoarele din casă cu unele inteligente. Adică în locul celor vechi sunt unele cu touchscreen și mai au în plus și câte o telecomandă (ca cea de mașină, de exemplu) pe care Alin le-a lipit pe tocurile ușilor, la nivelul Ștefaniei. Acum nu ne mai strigă Ștefania prin toată casa să îi aprindem becul cine știe pentru ce. Aprinde și stinge singură unde vrea. Și nu, nu se joacă numai acolo. Au fost, cred, maximum trei zile la început în care pot să spun că noutatea a captivat-o. De fapt, și noi eram puțin curioși și apăsam ca niște copii pe butoane să vedem cum se aprind și se sting luminile în camere. Și întrerupătoarele astea și-au meritat banii. O bucată a costat 10 dolari. A mai comandat în plus o telecomandă pentru dormitor, ca să avem una și la marginea patului. Așa e ritualul, ca înainte de culcare, după rugăciune și pupici și îmbrățișări, Ștefania să oprească lumina. Și mai avem o telecomandă de asta ca să putem aprinde luminile în toată casa. Pe astea cu siguranță le vom folosi o perioadă îndelungată de timp. E win-win și pentru noi și pentru Ștefania.