În viața ajungem să facem tot felul de alegeri. Alegeri mai importante sau mai puțin importante. De la cum te îmbraci azi sau ce vei mânca până la dacă să te căsătorești sau nu. Alegeri care, sperăm noi, să fie cele mai bune. Printre altele, noi am ales să ne mărim familia. Să fim patru. O cifră magică, sperăm noi. Mi-am dorit să am doi copii, să fie fată și băiat, să se joace împreună, să fie cei mai buni prieteni. Așa că O SĂ AVEM UN ANDREI! La început m-a speriat când am aflat că în pântecele mele crește un băiat. Deodată nu mă mai vedeam în postura de mamă de băiat. Am început să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut perechea, cum spun unii. 

Am deja 26 de săptămâni de sarcina, iar în septembrie ar trebui deja să fim patru. Sănătoși să fim! O fi sarcina de vină, dar cel mai mult mi-e teamă de boală, cred. E acea frică că voi avea un copil care va necesita îngrijiri speciale, un copil care va fi privit cu milă de cei din jur, teama că nu voi face față. Dar n-ar trebui să mă gândesc la asta. Sarcina decurge bine. Primul trimestru a fost fără grețuri (spre deosebire de sarcina cu Ștefania), acum mai sunt câteva amețeli ocazionale. Mă rotunjesc văzând cu ochii.

Am știut că sunt însărcinată încă din primele zile ale anului. Abia așteptam primul control ginecologic și confirmarea că totul e bine. Ștefania a reacționat bine la vestea că va avea un frate sau o soră. A fost cu mine la medic. Ea își dorea o frățioară, o fetiță cu care să se joace. Nu a fost să fie așa pentru ea. Am tot întrebat-o ce nume să îi punem frățiorului ei. După ce a spus „nu” la toate numele pe care le-am propus noi, a decis că îl va chema Andrei, la fel ca pe colegul ei, care fuge și nu vrea să se joace cu ea, spune copila mea. Deci Ștefania mea vrea un Andrei care să nu fugă de ea. Andrei să fie. Sună bine pentru noi. Ne-a scutit de o treabă cu alegerea numelui. Când eram însărcinată cu ea, știam nume, aveam jurnal de sarcină, notam aproape orice. Acum, mai nimic. Uit și să mă programez la cabinetul medicului.

Ștefania îl așteaptă pe frățiorul ei, deocamdată nu știe ce înseamnă asta. I-a pregătit deja patul (pe al ei, ea va continua să doarmă în patul mare, după cum sunt planurile ei), a spus că îi va da din jucăriile și hainele ei mai mici, pare perfect. Dar o să vedem când voi fi cu Andrei în brațe cum se comportă. Deja a început de vreo câteva săptămâni bune să vrea să ne jucăm de-a mama și bebelușul, ia jucării în gură pe post de suzetă, cară mai mereu un bebeluș după ea, cere des ajutorul și parcă e mai dependentă de mine. În schimb mi-a spus că ea vrea mulți copii, adică fată, băiat, fată, băiat, iar eu să merg la biserică, să îi spun lui Doamne-Doamne că vreau mulți copii și El îmi dă. Cred și eu. Cam asta e cu așteaptarea lui Andrei. Și are mereu grijă să îmi amintească să nu mănânc multe cireșe că nu mai încape Andrei în burtică la mine.