Las și eu rețeta asta de pâine aici.

  • 150 ml lapte
  • 30-40 ml iaurt
  • 30 g unt topit
  • 1 ou
  • 1/2 plic drojdie uscată
  • Făină cât cuprinde (vreo 350g)
  • Un praf de sare
  • 1 lingură ulei de măsline
  • Opțional: mix de semințe uscate puse la hidratat, mac

Se înmoaie drojdia în puțin lapte cald, apoi se adaugă toate ingredientele umede, exceptând uleiul. Se adaugă câte puțin din făină și se frământă până devine un aluat elastic, dar puțin lipicios. La final se mai frământă puțin cu uleiul, iar dacă vreți să vă descărcați trântiți de câteva ori aluatul în castron. Se lasa vreo oră la dospit, după care se adaugă semințele și se mai frământă pe blatul de lucru. (Tip- se poate împături aluatul în 3 de vreo două ori pentru o pâine și mai pufoasă). Se mai lasă la crescut în tavă, se unge cu gălbenuș de ou și se presară mac, apoi se introduce în cuptorul preîncălzit. După vreo 30-40 minute e gata pâinea.

E o rețetă nu tocmai clasică de pâine pe care o tot fac de vreo 6 luni încoace. Rar s-a mai întâmplat să cumpărăm pâine. A fost și este o ambiție de-a mea și sper să mă țină. Dacă tot e să mancam pâine, măcar să fie una gustoasă și hrănitoare. Uneori o terminăm în două zile, altă dată ne ține până la o săptămână, în funcție de meniul nostru. Dacă nu apuc să fac pâine și rămânem fără, coc turte/lipii la tigaie. Folosesc un aluat asemenator, doar că inversez proporțiile la iaurt și lapte și nu mai pun ou și semințe. De fapt atât la lipii, cât și la pâine fac aluatul „din ochi”. Doar laptele îl mai cântăresc ca să fiu sigură că iese o tavă de pâine. Prefer să coc mai des decât să mâncăm pâine mai veche. Alin spune că îmi limitează programul ambiția asta a mea. Uneori se prea poate. Dar nu avem un meniu bătut în cuie, deocamdată am un program lejer, deci insist să avem pâine făcută de mine pe masă. Mai ales că mănâncă și copiii.

A fost așa simpatică Ștefania într-o zi când am luat-o de la grădiniță și am mai rămas în parc cu ea. Când i-am spus că am făcut pâine, și-a luat la revedere de la copii: „mă duc acasă să mănânc o pâine.” Asta pentru că îi mai făceam ei separat într-o tăviță de silicon, ceva gen o chiflă. Și apoi știe ce butoane să apese când îmi spune că fac cea mai bună mâncare și cea mai bună pâine.