5 ani de când sunt mamă

5 ani de când sunt mamă

Micuța mea copil mare a împlinit 5 ani. E o mână de om, vorbăreață, cu poftă de cunoaștere, cu tot mai multe provocări. E grijulie cu fratele ei, dar are și momente de gelozie. Gelozie exprimată prin faptul că vrea să adoarmă în brațele mele, deși asta nu se poate având în vedere că Andrei adoarme la pieptul meu, iar noi încercam să îi punem la culcare pe amândoi o dată.

(mai mult…)

Viața cu Andrei

Viața cu Andrei

Despre mezinul familiei nu prea am scris. Zilele au trecut mult prea repede parcă, iar vreme de blog nu am mai găsit. Poate nici chef de scris nu am avut. Bebe Andrei are deja un an și aproape jumătate și e un năzdrăvan fără astâmpăr. Tare aș vrea să știu ce o fi în căpșorul lui când se plimbă de colo-colo prin casă, când scoate tot ce prinde de prin dulapuri.

Dragoste cu năbădăi

Și parcă aș vrea să opresc timpul în loc când îmi văd cei doi copii ținându-se de mână, când îi văd că se joacă împreună, când se aleargă prin casă. Nu se întâmplă pentru mult timp asta, ce-i drept. Andrei cam dă cu bățul în baltă, cum se spune, face ce face și strică feng shui-ul. E o dragoste cu năbădăi între ei doi. Andrei o trage pe soră-sa de păr, de rămâne cu un smoc între degețele. Ba dă să muște, ba îi ia jucăriile Ștefaniei, ba îi stinge becul (am zis doar că Alin a montat în toate camerele întrerupătoare pe bază de baterii la nivelul la care pot ajunge și copiii). Acum se aud râsetele lor, iar în momentul următor se țipă, se trântesc lucruri.

Andrei e cel repezit, nerăbdător. De parcă ar fi un băiețel de aproape 18 luni 🙂 E cel care trage de lucrurile surorii lui, iar ea, în funcție de toane, are o răbdare incredibilă sau se plânge de lucruri care nouă, adulților, ni se par prea banale. Trebuie să ai strategii de mediator în unele cazuri. Desigur, Ștefania e uneori geloasă, nu la modul declarat, dar se manifestă. Chiar dacă uneori e dificilă, încerc să o înțeleg. I s-au mai estompat pornirile, dar vrea și ea în brațe, vrea și ea să stea în scaunul lui Andrei, vrea să îi facem și ei ceva ce îi facem lui Andrei. E normal, până la urmă. Nici nu cred că suntem noi genul de părinți care am ținut-o la distanță de la venirea lui Andrei. Mai greu e când se adună emoțiile și la noi și la ea.

Nu doar o dată ne-a spus Ștefania că e bucuroasă că îl are frățior pe Andrei. E plăcut să îi vezi cum se îmbrățișează, chiar dacă în secunda următoare Ștefania este împinsă de micul gărgărel. Micuța fetiță chiar ne-a spus că nu o să îl lovească pe fratele ei, chiar dacă îi mai vine să facă asta câteodată. Draga de ea știe că l-ar durea și nu vrea să îi facă rău. Dă dovadă de gândire matură, ce pot să zic, chiar dacă în inocența ei își dorește „măcar un unicorn”.


Cea mai bună pâine

Cea mai bună pâine

Las și eu rețeta asta de pâine aici.

  • 150 ml lapte
  • 30-40 ml iaurt
  • 30 g unt topit
  • 1 ou
  • 1/2 plic drojdie uscată
  • Făină cât cuprinde (vreo 350g)
  • Un praf de sare
  • 1 lingură ulei de măsline
  • Opțional: mix de semințe uscate puse la hidratat, mac

(mai mult…)

Părințeala cu doi copii

Deja au trecut opt luni de când avem un membru nou în familie. A fost suficient timp să ne acomodăm unul cu altul. Cum e să ai doi copii? Ca atunci când nu ai doar unul. Obositor uneori, copleșitor, imprevizibil. Dar am avut noroc de un bebe care doarme bine noaptea, doar cu câteva treziri pentru supt, în mare parte. Ștefania s-a obișnuit cu Andrei, deja spune că mai vrea o surioară :)) Asta ca Andrei să aibă două surori, spune ea.

Andrei e un bebe minunat, foarte energic și ne solicită atenția. Cred că am uitat cum era când Ștefania era de vârsta lui și mă mai uit pe fotografiile de când era ea mică să îi văd evoluția. Bebe Andrei e la etapa în care îi place să stea în picioare, trage de tot ce prinde, se trage ca să se poată ridica, dar picioarele lui nu îi sunt încă stabile. E o perioadă în care e destul de agitat. Se suprasolicită singur, iar de oboseală nici nu prea poate să adoarmă uneori. E așa mândru de el când reușește să se prindă de ceva să stea în picioare. Începe să meargă și el de-a bușilea, dar se târăște mai mult. Are deja nouă kilograme, patru dinți ieșiti, primele două căzături din pat și o buză spartă. De ultimele doua reușite nu sunt mândră, dar așa e viața, mai ai și greutăți. Andrei le-a avut din plin încă din primele zile. A și avut câteva răceli. În decembrie-ianuarie a fost într-o răceală continuă, de abia am scos-o la liman cu o plasă de siropele, picături și aerosoli. Și uleiuri esențiale. Își face și el imunitatea, iar Ștefania îl ajută.

Pe la 6 luni și jumătate am început și diversificarea alimentației lui Andrei. Am așteptat să stea bine în șezut și să fie interesat de mâncare. Și parcă tot mi s-a părut că a fost prea devreme. Scotea mâncarea afară din gură cu limba. Acum pot să spun că gustă și el câte ceva. Cât mai bagă el în guriță, cât îi mai dau eu, se vede câte ceva în scutec. A reacționat bine până acum, dar mai avem multe alimente de introdus în alimentația lui. Țiți rămâne preferată pentru el, și parcă chiar îl aud cum spune câte un „titi”. Poate doar mi se pare. Dar rânjește când aude cuvântul țiți.

Cum spuneam, ne-am obișnuit să fim patru. Ștefania își iubește fratele, vrea să îl țină în brațe, e atentă cu el, grijulie, îl supraveghează dacă o rog, nu lasă jucării mici în calea lui. Are și ea nevoie de brațele noastre, de atenția noastră și uneori ne solicită mai mult răbdarea și empatia. Dar e emoționant pentru mine să văd bucuria din ochii lui Andrei când își vede surioara, cum vrea în unele dimineți să ajungă la Ștefania după ce se trezește. Copila cere să îl țină în brațe, să îi dea ea să mănănce, să stea lângă el. Nu e totul mereu roz. E chiar epuizant, dezordonat, dar nu le putem avea pe toate. În zilele în care Ștefania nu e la grădiniță, caut să aibă somnul de prânz împreuna. Vreo 30 de minute așa, că doar atât e repriza de somn a lui Andrei. Dar e o jumătate de oră în care am timp să fac ce vreau eu sau ce trebuie, în rest printre picături. Au fost și vacanțele în care am stat acasă împreună cu amândoi, am ieșit în parc, la supermarket și am supraviețuit. Deși credeam că e spre imposibil să ies cu amândoi. Dar noroc și cu sistemele de purtare. Noroc și că am ajutor, Andei a început să stea mai mult timp fără mine, poate să mai iasă Alin cu el pe afară.