Top 6 obiecte de ajutor pentru părinți

Top 6 obiecte de ajutor pentru părinți

De-a lungul existenței noastre de părinți am avut câteva obiecte care ne-au convins că e bine să le avem aproape pentru buna desfășurare a zilei. M-am gândit să le notez aici, că poate mai ajuta pe cineva. Sunt lucruri pe care le-am folosit o perioadă îndelungată sau chiar le mai folosim încă pe unele dintre ele. Consider, deci, că și-au meritat banii, orice ar fi plătit pentru ele (pe unele le-am primit și noi cadou).

(mai mult…)

Parenting digital cu Orange

Parenting digital cu Orange

Parenting digital? Nici nu știam că există așa ceva (sau mai bine spus, nu știam că așa e definit acest concept), până zilele trecute, când am primit pe mail o invitație de la Orange pentru un atelier de parenting digital. Ce-o mai fi și asta? M-am înscris, mai ales pentru că workshopul era susținut de Otilia Manteles, cea pe care o întâlnisem aici. În ultima vreme, de când sunt mamă, cum prind un atelier, un workshop, o conferință, încerc să merg. Mă ajută la psihic. Și am ajuns și la atelierul ăsta ținut la sediul Orange. Prezentarea atelierului promitea că o să aflu de la Otilia Mantelers cum să-mi ajut copilul să exploreze în siguranță lumea digitală. E un subiect delicat pentru mine. Noi am evitat ca Ștefania să ia prea mult contact cu tehnologia, considerând că este încă mică. Puterea exemplului se pare că funcționează bine și în acest caz. Dacă la televizor nu se uită, la telefoanele noastre cam are tragere. Îmi doresc ca Ștefania să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia, să fie niște limite confortabile atât pentru mine, cât și pentru ea. N-o fi mare bau-bau acest televizor, telefon sau tabletă. Asta e, e era digitală, cică. Tehnologia e la tot pasul, face parte din viața noastră și ne ușurează uneori existența. Sunt multe avantaje, dar și dezavantaje, dovedite prin studii, ale tehnologiei, mai ales dacă e folosită la vârste prea mici timp îndelungat. Cu toții vrem ce e mai bun pentru copiii noștri, iar un al șaselea simț de părinte ne ajută să luăm cele mai bune decizii pentru ei. (mai mult…)

Rasul în cap îndesește părul bebelușului? Un mit!

Rasul în cap îndesește părul bebelușului? Un mit!

De când era Ștefania un embrion mi-o imaginam cu păr, mult și creț. Că doar și eu și taică-su avem păr creț, cum ar putea să fie copilul altfel? Ei bine, Ștefania se pare că a moștenit și alte gene și nu are părul atât de des cum mi-l imaginam eu. În primele ei luni, ziceam că o s-o tund 0 prin iarna următoare (adică acum) ca să i se îndesească părul. Și eu am fost tunsă cheală când eram mică și uite ce păr frumos am acum. Dar apoi m-am răzgândit.  (mai mult…)

Ne pregătim de Crăciun

Ne pregătim de Crăciun

Luna decembrie e o lună așa specială, spirituală, plină de bucurie, de așteptare, de iubire, de cadouri, de magie. Încă de anul trecut visam să fac un calendar de Advent, măcar pentru mine. Anul ăsta, desigur, e tot pentru mine. Să numărăm, la propriu, zilele până vine Crăciunul. Nu vreau să o dau în comercial. Încă nu am o părere clară vizavi de a-i spune/a nu-i spune copilului că există Moș Crăciun. Dar vreau să îi transmit Ștefaniei că Moș Crăciun e despre a dărui, a face surprize celorlați. Și mai mult decât atât, Crăciunul e despre nașterea lui Isus Cristos, bucuria în sine. În niciun caz nu vor fi condiționări de genul: „Dacă nu ești cuminte nu mai vine Moș Crăciun la tine”. Țin la spiritul Crăciunului, la emoțiile pe care le poate provoca venirea lui Moș Crăciun. Da, am avut o copilărie frumoasă și am crezut în Moș Crăciun. Iar părinții au făcut în așa fel încât să păstreze magia. Țin minte că venea Moșu la mine, iar eu îi recitam poezii. Apoi am mai crescut, mergeam cu colindul și în timpul ăsta venea Moș Crăciun și lăsa cadoul sub brad. Acum probabil o să îi spun Ștefaniei că Moș Crăciun e o legendă frumoasă și plină de magie și o las pe ea să aleagă dacă va crede sau nu. Nu vreau să fie dezamăgită mai târziu.  (mai mult…)

Cum influențăm stima de sine a copiilor noștri?

Cum influențăm stima de sine a copiilor noștri?

Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să începem să lucrăm la stima de sine a copiilor noștri. E un deziderat al tuturor părinților, cred, să aibă copii care știu să se aprecieze, să fie împliniți, fericiți, împăcați cu ei însuși. Și eu aș vrea ca Ștefania să aibă toate calitățile posibile, dar cu toții avem defecte și trebuie să ne acceptăm așa cum suntem, chiar dacă e greu să îi arătăm cuiva că îl iubim așa cum este, cu defecte. Da, e clișeu, dar de noi depinde în mare parte felul în care se percep copiii noștri. Noi suntem oglindă pentru copiii noștri, depinde ce reflectăm: că ei sunt minunați sau că sunt o pacoste pentru noi.  (mai mult…)

Cum să crești un copil echilibrat-seminarul Uraniei Cremene

Cum să crești un copil echilibrat-seminarul Uraniei Cremene

Am fost ieri la seminarul gratuit al Uraniei Cremene. Pe măsură ce o ascultam, îmi dădeam seama că unele noțiuni sunt atât de logice, iar teoria e așa simplă… Dar cum spunea o profesoară în liceu: „practica ne omoară”. Cam așa și cu tehnicile astea de parenting modern. Multe idei le aveam deja în memorie sau măcar auzisem de ele în diferite contexte. Puse cap la cap toate ideile au sens. Cu toții cred că am auzit că trebuie să ne conectăm cu copilul, să empatizăm cu el, că el are nevoie de autonomie, are nevoie să ne/își demonstreze că este capabil. Așa-i? Și totuși e așa greu uneori să punem în practică. E mai ușor de multe ori să ne folosim de pedepse și recompense. Să îl lăudăm că a reușit singur să se ridice în picioare, să urce niște trepte, să își ungă singur o felie de pâine cu unt. Ne bucurăm pentru reușitele lui și îi spunem cât de mândri suntem de el, cât îl iubim. Ceea ce nu e rău, până la un punct. Dar atunci când cade ce facem? Când greșește, când comportamentul lui nu este conform cu așteptările noastre? Nu îi mai spunem că îl iubim, nu îi mai arătăm că e important pentru noi așa cum este el. E de actualitate acum asta cu iubirea necondiționată, cam toți experții în parenting vorbesc și promovează teoria asta. Luat ad litteram, pare ceva foarte natural, care ar trebui să ne vină pur și simplu. Ne dorim ca ei să fie motivați din interior. Să își strângă jucăriile nu de frica pedepsei, să își facă temele nu pentru că le-am promis că le vom da apoi tableta să se joace. Ne vine greu, e dificil când experiență noastră e alta. Skinner este cel care a observat cum funcționează mecanismul ăsta de pedeapsă și recompensă și cum influențează el comportamentul individului. Și sistemul educațional este bazat pe recompensă și pedeapsă. Însă pe termen lung, această metodă îi transformă pe copii în adulți obedienți. Iar obediență duce la mediocritate. Asta ne dorim noi de la copiii noștri? (mai mult…)