„Să fii fericită, țiți!”

„Să fii fericită, țiți!”

Și am ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție a Săptămânii Internaționale a Alăptării. Nu am la fel de mult elan ca în urmă cu doi ani, când Ștefania avea doar aproape șase luni, dar nici nu credeam că voi ajunge până aici. Adică speram, visam autoînțărcare sau la o înțărcare blândă. Încă îmi doresc, dar îmi dau seama că nu e mereu realizabil ce doresc eu.  citește mai mult…

Mami, râde!

Mami, râde!

„Mami, râde!” Și cum să nu zâmbești măcar atunci când o auzi că spune așa și își rânjește dințișorii ei și i se vede și gropița din obraz? Știe cum să pună problema atunci când face vreo nefăcută și mă vede îmbufnată. Are grijă să îmi descrețească fruntea și mă îndeamnă să râd în felul ei. Ușor-ușor învață și cum e cu verbele astea. Nu-i grabă. De curând spune și „Mami, ok?” și îmi arată degețelul ei mare. Mă privește insistent în ochi, mă atinge pe mână și repetă întrebarea până îi confirm că e ok.  citește mai mult…

Despre meniul de la creșă și altele

Despre meniul de la creșă și altele

Sunt ultimele zile la creșă ale Ștefaniei. S-a acomodat repede acolo, pare că îi place, merge cu drag (chiar dacă a avut vreo două dimineți în care a spus că vrea să stea acasă cu mine, am pus asta pe seama oboselii). O aud cum cântă frânturi din Ursul doarme, Podul de piatră sau Alunelu și mă pune și pe mine să îi cânt. A renunțat între timp la scutece, înțeleg că nici doamnele îngrijitoare de acolo nu i-au mai pus scutec. citește mai mult…

Parenting digital cu Orange

Parenting digital cu Orange

Parenting digital? Nici nu știam că există așa ceva (sau mai bine spus, nu știam că așa e definit acest concept), până zilele trecute, când am primit pe mail o invitație de la Orange pentru un atelier de parenting digital. Ce-o mai fi și asta? M-am înscris, mai ales pentru că workshopul era susținut de Otilia Manteles, cea pe care o întâlnisem aici. În ultima vreme, de când sunt mamă, cum prind un atelier, un workshop, o conferință, încerc să merg. Mă ajută la psihic. Și am ajuns și la atelierul ăsta ținut la sediul Orange. Prezentarea atelierului promitea că o să aflu de la Otilia Mantelers cum să-mi ajut copilul să exploreze în siguranță lumea digitală. E un subiect delicat pentru mine. Noi am evitat ca Ștefania să ia prea mult contact cu tehnologia, considerând că este încă mică. Puterea exemplului se pare că funcționează bine și în acest caz. Dacă la televizor nu se uită, la telefoanele noastre cam are tragere. Îmi doresc ca Ștefania să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia, să fie niște limite confortabile atât pentru mine, cât și pentru ea. N-o fi mare bau-bau acest televizor, telefon sau tabletă. Asta e, e era digitală, cică. Tehnologia e la tot pasul, face parte din viața noastră și ne ușurează uneori existența. Sunt multe avantaje, dar și dezavantaje, dovedite prin studii, ale tehnologiei, mai ales dacă e folosită la vârste prea mici timp îndelungat. Cu toții vrem ce e mai bun pentru copiii noștri, iar un al șaselea simț de părinte ne ajută să luăm cele mai bune decizii pentru ei. citește mai mult…

Viața de după scutece :)

Viața de după scutece 🙂

Nici nu știam că o broscuță poate face ca Ștefania să renunțe așa ușor la scutec. La drept vorbind, nici nu m-am stresat prea tare. Am mizat că, venind vara, căldura, îmi va fi mai ușor să scot din uz pempărșii, Ștefania având și o vârstă venerabilă după unii, de doi ani și patru luni deja. Iar la toamnă avem în plan să o ducem la grădiniță, unde se știe, trebuie să fi scăpat de scutec. Pe la vreun an și jumătate am introdus olița în schemă, în câmpul ei vizual. Fără niciun rezultat. La noi nu a mers cu antrenament, am evitat să introducem recompense pentru a face ceva atât de natural. Am gândit că va veni și timpul ei, pur și simplu. Sunt studii care arată că în medie, între 12 și 24 de luni mușchii responsabili cu eliminarea se dezvoltă deplin. Pe la un an și nouă luni a mai încercat mama. A reușit acolo un nr. 2, dar atât. Aveam reductor pentru wc, ceva a speriat-o și nici că a mai vrut să stea pe el. Am făcut pauză o perioadă.

citește mai mult…

Să fie mereu ziua copiilor!

Să fie mereu ziua copiilor!

Se spune că maternitatea te schimbă. Se spune că apariția unui copil schimbă priorități, schimbă cursul vieții, schimba principii. Și chiar așa e. Te schimbă pe tine ca om, te face să vrei să te autoeduci, să fii mai bun, să fii un exemplu pentru puiul de om. Un copil te face să retrăiești copilăria, să vezi altfel micile bucurii ale vieții, să vrei o lume mai bună.  citește mai mult…

Soț, tătic și voluntar – cum le îmbini pe toate?

Soț, tătic și voluntar – cum le îmbini pe toate?

Sunt cercetaș de aproape 13 ani. Sunt soț de 4 ani. Sunt tătic de 2 ani și 3 luni. Până de curând am reușit să jonglez cu aceste responsabilități cu succes (cred eu). În ultimul timp, s-au modificat regulile “jocului” și a trebuit să revizuiesc procesul de luare a deciziilor. În continuare, vreau să pun pe “hârtie” cum am gândit și ce decizii am luat. Fac asta atât pentru mine, ca să pot înțelege mai bine situația. Dacă ajută și alte persoane, cu atât mai bine.

citește mai mult…

Primele zile la creșă

Primele zile la creșă

Ștefania merge de la începutul lunii la creșă. Ne-am gândit că i-ar prinde bine interacțiunea cu alți copii de vârsta ei, într-un mediu organizat. Am avut o mie de gânduri înainte, că poate e prea în pripă înscrierea, că poate nu se acomodează, că e prea devreme, că răceală, că preia comportamente mai puțin plăcute. Dar până la urmă, am preferat să îi facem intrarea în colectivitate acum că e mai cald, iar grupa e deja organizată la creșă.  citește mai mult…

Cărți pe pâine

Cărți pe pâine

De o lună de zile, Ștefania e mândra posesoare a unui abonament la bibliotecă. Un abonament propriu și personal pe numele ei. 🙂 Asta a fost soluția la vorba lui Alin „într-o zi o să mâncăm cărți!” citește mai mult…

Nu mai faceți comparații între copii

Nu mai faceți comparații între copii

Ștefania are doi ani și două luni. De prin toamnă a început să vorbească cât de cât, iar acum face propoziții. Adică dacă o întrebi ce a făcut azi și are chef, îți rezumă într-o frază. Un exemplu a fost zilele trecute: „Am fost la piață și am mâncat brânză. Doamna a dat.” Asta așa, fără stâlcirile de rigoare. Pot să port un dialog cu ea. Desigur, totul se face dacă există chef. Ca și la noi, uneori. Ei bine, în autobuz, pe stradă, în parc sau unele cunoștințe mă întreabă cât are și îmi spun că vorbește bine pentru vârsta ei. Că știu ei pe cineva (copil, nepot, verișor, vecin, prieten de-al prietenului) care are tot pe-atât și nu vorbește sau spune foarte puține cuvinte. Și dacă mai e și băiat, neapărat vine replica: așa-s băieții, mai înceți/leneși. Asta se pare că e explicația general valabilă la băieți. Dar la fete? O fi meritul copilei, nu știu dacă am contribuit noi cu ceva. Cert este că am vorbit mereu cu ea, era un alt om în casă căruia îi povesteam cam orice îmi trecea prin minte. Acum mi se pare o normalitate că pot vorbi cu ea. Nu mi-aș putea imagina zilele altfel decât sunt acum. Schimbările vin pe parcurs. Nu sunt eu foarte vorbăreață, dar am vorbit cu fata asta, era și greu să fie altfel mai ales când eram doar eu cu ea acasă. În fine. Ideea e că orice copil are ritmul lui, iar Ștefania m-a convins de asta de mai multe ori. De exemplu, ea anul trecut, pe vremea asta, nu mergea încă singură în picioare. Pe 1 mai a început să meargă de-a binelea singură și era tare bucuroasă de reușita ei. Se plimba singură prin casă, iar noi ne-am dat seama abia după ceva timp, în timp ce ea chicotea și făcea ture prin casă. Vreo 2-3 luni a mers în picioare doar dacă o țineam noi măcar de-o mână. Dar și-a dezvoltat alte abilități. Cu siguranță așa e și la alți copii, într-un fel sau altul.  citește mai mult…

E o perioadă frumoasă…

… dar uneori uit sau nu știu să mă bucur de ea. Mi se pare că nu fac față, că Ștefania mă solicită prea mult, că nu știu ce sa mai fac cu ea. Mi se pare că nu fac suficient pentru ea, că timpul trece prea repede, că nu apuc să fac nimic pentru casă, pentru mine. Că am nevoie de mai mult timp, de mai multă răbdare, de mai multă putere.  citește mai mult…

Lăsăm sau nu să stea mama cu copilul pe scaun în autobuz?

Lăsăm sau nu să stea mama cu copilul pe scaun în autobuz?

Merg de cel puțin două ori cu autobuzul, cam zilnic, de câteva luni încoace. Circumstanțele fac să fiu mereu însoțită de Ștefania, cel puțin în timpul săptămânii. Nu știu cum se face, că unii par imuni la vederea unui mame cu un pui de om în brațe. Când spun unii, mă refer în special la tineri de 15-18 ani care fie văd prin mine, fie sunt prea concentrați la telefonul mobil și rar sunt atenți la ceea ce se întâmplă în jur.

citește mai mult…